Eu sex, Tu sex, El sex, Ea sex, Noi sex, Voi sex, Ei sex, Ele sex

Capitolul 2

În capitolul anterior am stabilit că sexul, mai mult decât un impuls instinctiv de procreare, este drogul viitorului, singurul capabil de a produce plăcere înfluențând favorabil starea organismului și a psihicului. Intenționat atunci, am omis un factor esențial în procesul actului sexual. Libido. Oare ce ne determină să facem sex? Până la practicarea în sine, se pare că motorul actului sexual (motivația unei partide de sex), statistic, ar depinde de sexul subiectului și înclinațiile sale sexuale. Sau poate asta le place oamenilor să creadă? Bărbații ar face-o mereu-oricând-cu oricine, femeile doar în prezența unor sentimente, plus deviații sexual (gay-ii, lesbienele, transexualii) cu oricine-oriunde-oricând-oricum?
Fără a diferenția bărbații și femeile în minorități și majorități sexuale, întrebarea de azi este următoarea: Când vine vorba de sex, femeile au nevoie de un motiv, iar bărbații doar de un loc? Sau cum s-ar întreba X: "Cine se simte femeie face sex numai dacă iubește și cine se simte bărbat o face când i se scoală?"

Personal, nu cred în segregarea de niciun fel a apetitului sexual în raport cu iubirea. În continuare, câteva puncte care contrazic preconcepțiile de mai sus:

1. Femeile dețin majoritatea în prostituție.
1+. Femeile au nevoie mai mult de siguranță materială decât de iubire (o fi și ăsta un motiv pentru a avea apetit sexual!). Femeile confundă iubirea cu sexul, dar și sexul cu afacerile. Un tip ce face cadouri scumpe are șanse la orice femeie. Scuza? "E un dulce, mă iubește enorm, e foarte atent, îmi face toate mofturile, e mereu preocupat în a mă face fericită".
1++. Bărbații îndrăgostiți sunt în stare de a realiza inimaginabilul. Fericite femeile!
2. Pe cât de obsedați sexual sunt bărbații, femeile se plâng de lipsa orgasmului... dând vina pe masculul nepriceput. Oricâte sentimente ar avea, se așteaptă să fie satisfăcute sexual, de unde subînțeleg o necesitate în ceea ce privește satisfacerea sexuală, nu neapărat sentimentală!
2+. Oare dacă ar atinge de fiecare dată punctul culminant... ar mai conta când, cum, cu cine? Dacă n-ar fi pentru apelativul "curvă", ar mai zice "nu" la o primă întâlnire?
3. Câte femei nu s-ar lăsa futute de un star de la Hollywood?

... și lista poate continua. Astea doar pentru a sublinia că nu există mari diferențe între femei și bărbați la capitolul sex. În realitate, femeile își reprimă dorințele sexuale pentru a nu fi judecate ca libertine. Din acest punct de vedere sunt mai umane, mai controlate (vezi capitolul 1, în care vorbeam tocmai despre autocontrol). Dar în momentul în care aceleași femei pudice se află în afara ariei în care sunt cunoscute... devin subit "deschise" noilor experiențe. Imaginea de "fată cuminte" e hiper-la moda. Ca mai toate look-urile fashion, rolul primordial este de a menține aparențele. Ce să mai vorbim de fete cuminți - nimfomane ori băieți șmecheri - cu luni de pauză-sex la activ. Mă întreb, de ce ne place totuși să credem în mitul bărbatului pervers? El trebuie tradus în povestea bărbatului complexat și totodată sex-grandoman, nicidecum al unui individ pus pe fapte! Un bărbat vorbește vulgar și agresează sexual doar atunci când se simte inferior. În particular, autostima unui bărbat este invers proporțională cu mărimea propriului penis. Mai mult, cu cât un bărbat este mai agresiv (ca prezență), cu atât mai lamentabile și performanțele sale sexuale. Dacă ați răspunde pozitiv la invitațiile sexuale ale unui individ de acest gen, vă asigur că nu ar trece la acțiune!

Dragi femei, dacă simțiți impulsul sexual, nu îl reprimați! Dacă preferați să mențineți mitul femeii cuminți, folosiți alte mijloace de autosatisfacere, nu vă neglijați nevoile carnale! Dacă nu vă pasă de gura lumii, căutați-vă un amant bun! Până când veți găsi unul de care să vă și îndrăgostiți...

Dragi bărbați, femeile nu sunt curve decât în clipa în care vă cer bani în schimbul sexului! Dacă aveți șansa de a da peste o femeie cu experiență sexuală, veți putea candida la gala premiilor celui mai satisfăcut mascul. Dacă o vreți virgină și strâmtă, vă recomand sexul anal: pare de fiecare dată o pizdă virgină!

Și nu puteam să neglijez minoritățile sexuale! Or fi homosexualii mai perverși? E suficientă logica. Ce se poate întâmpla dacă unim doi bărbați cu un libido pronunțat și asumat? Eu zic că ar ieși cu scântei! Dar două femei care își pot promite nu doar atingerea orgasmului de fiecare dată, dar și îmbrățisări și alintări pre și post sex? Eu zic că ar ieși tot cu scântei! Și atunci, atâta timp cât aceste comunități nu ne deranjează... de ce ne-am întoarce împotriva unei categorii de oameni care își trăiesc sexualitatea?

O mică precizare pentru fobici: Dragi femei, lesbienelor nu le plac toate femeile, cum vouă nu vă plac toți bărbații. Dragi bărbați, gay-ilor nu le plac toți bărbații, cum vouă nu vă plac toate femeile. Dragi heterosexuali, cum voi nu săriți pe cineva de care sunteți atras sexual (în public), la fel și homosexualii... nu vă vor hărțui. Cel mai probabil nici nu plăceți homosexualilor. Toate astea cu excepțiile de rigoare.

În concluzie, nu ne rămâne decât să fim sinceri cu noi înșine și să trecem la acțiune. Sexul este soluția accesibilă! Oricând, oriunde, cu oricine am putea avea surpriza vieții noastre!

By Geza Kolab

va continua...

N de la iubire-la-prima-vedere-1

Îmbrăcasem pentru a doua oară double-jeans-effect D&G și aveam tricoul anonim cu numărul meu norocos imprimat pe piept (8), purtam noile Puma Ferrari black. Eram cu Elihezer, Fabrizio, Federico și Davide. Fabri și Eli erau pe atunci un cuplu, restul... doar prieteni. Eli ne-a propus discoteca Space, ne-a convins că merita să stăm la coadă o oră pentru a intra în cea mai tare discotecă din oraș. Când am dat față în față cu the-big-man la intrare, mi s-a oprit inima-n loc. Pe mulți îi refuzaseră... trebuia, în opinia lor, să ai față de Space! Ne-au dat ok-ul și free-pass. În seara aceea băusem cu Fede o sticlă de Martini Bianco; eu eram high! Discoteca era enormă și deja era plină de lume bună... Era ca o bancă de bărbați super sexy. Fete mai puține... de unde probabil și filosofia lui Elihezer: în Space, oricine poate fi hetero, cum oricine poate fi gay. Mi se întâmpla extrem de rar să fiu tupeist.

În acea seară, grație bunului meu prieten Martini, mă simțeam în stare de absolut orice. Muzica din Space era ademenitoare... un house-bit mixat live de nu-știu-care-dj faimos! Îi recunoșteam meritele, eu care detest muzica electronică, nu reușeam să mă abțin de la dans. Și cum alcoolul îmi dansa prin vene... m-am dat la agățat băieți. Literalmente agățat! Am dansat cu cel puțin o sută de necunoscuți, unul mai hot decât altul... și absolut tuturor le-am băgat mâna în pantaloni să mă agăț de penisul lor. Unii nu aveau lenjerie intimă... altora le-am nimerit din greșeală scula... Doar unul s-a simțit violat și mi-a scos-o cu forța... dar a continuat să danseze cu mine. Îi pierdusem din vedere pe prietenii mei, rămăsese doar Federico lângă mine. Se distra de minune privindu-mă în acțiune. Efectul Martini a luat sfârșit în cele din urmă și am început să mă rușinez... așa că m-am cumințit. Ne-am decis să ne căutăm amicii... și plimbându-ne prin mulțime, la un moment dat Fede a fost reținut de un tip. M-am oprit undeva la 10 metri distanță și încercam să mențin contactul vizual. Muzica era fantastică și am reluat dansul. De data asta singur. La vreo doi-trei metri de mine am zărit un tip... o minunăție de băiat, cu doi ochi verzi sau albaștri... părea singurel și retras, dar era cel mai frumos băiat pe care îl văzusem vreodată. Ca de obicei, atunci când îmi place cineva cu adevărat, devin extrem de timid, și caut să nu îmi îndrept privirea spre acea persoană pentru a evita orice reacție (negativă). Ce prostie! Doar nu moare nimeni dintr-un refuz sau o privire acidă! Sunt nesigur pe mine, știu. Clar că m-am întors imediat... eram sigur că tipul nici nu mă observase. Dansam în continuare, iar Fede stădea la povești cu același băiat.

A fost o pauză lungă în muzică, timp în care nimeni nu dansa, ritmul era mult prea lent... atunci am simțit o căldură neobișnuită, îmi ardea fața, ca atunci când te înroșești la față în momente penibile. Iar cu revenirea bit-urilor, am simțit o mână strecurându-se pe la spate și după ce mi-a cuprins mijlocul, m-a tras în spate. M-am regăsit în brațele cuiva. Speram să fie minunea de mai devreme... dar... a fost chiar el! Mă strângea tot mai aproape de pieptul lui, iar eu, pierdut, m-am întors cu fața spre el și mi-am încolăcit brațele în jurul gâtului său. Nu am schimbat nici măcar o vorbă, un "psss", nimic! Am dansat îmbrățișați așa... vreo două-trei minute. După care el m-a sărutat. Iar eu mi-am închis ochii și m-am lăsat purtat de vânt. Ce s-a întâmplat după, îmi amintesc foarte vag. Rețin vreo două întreruperi de-ale lui Fede, care mă pierduse... mă întrebase cine era tipul... Nu îmi amintesc mare lucru... Tot ce știu e că am continuat să dansăm în doi fără a ne despărți trupurile... iar buzele ne erau mereu lipite. Nicio vorbă. Pe când zburam mai bine pe alte tărâmuri... s-au aprins luminile. Discoteca se terminase, noi ne sărutam de ore bune, era 6 dimineața!

Atunci mi se prezintă. Îl chema Norman, era localnic. Îi explic că vin din Italia, că sunt în vacanță cu prietenii... că rămâneam acolo două săptămâni. Eli și Fabri se apropiaseră și ei, Davide și Fede ieșiseră deja. Norman vine cu o propunere: un after-hour. Nu fusesem niciodată într-o discotecă de genul ăla, îmi doream să mai stau cu Norman, așa că eu am zis da. Prietenii mei au fost super încântați de idee. Am luat două taxi-uri. Eu și Norman singuri. Atunci am vorbit pentru prima dată în fraze. Am rămas cu gura căscată! Făcuse aceleași studii ca mine! Lucra deja în lumea pe care o adoram... era ca și cum mi-aș fi întâlnit viitorul. El era mai frumos decât credeam, cu un zâmbet minunat, doi ochi verzi sclipitori, înalt, ras în cap, avea 25 de ani și prin fiecare informație pe care mi-o dădea se apropia tot mai mult de portretul bărbatului perfect. Dacă ar fi trebuit să realizez o listă cu sute de calități și defecte ale bărbatului meu ideal... l-aș fi descris pe Norman. Fiecare minut petrecut împreună îmi confirma teoria. Era alături de mine, în carne și oase. Mă ținea de mână și mă săruta ușor din când în când. Mi-a făcut zeci de complimente... din care nu mai rețin nimic... pentru mine era un vis, continuam să mă rog să fie totul adevărat.

Am ajuns în fața discotecii. Se crăpa de ziuă. Nu am plătit intrarea, Norman avea un pass valabil pentru toate localurile din oraș... datorită job-ului său. În holul de la intrare i-am reîntâlnit pe amicii mei. Înăuntru, plin de lume dansând de parcă noaptea tocmai ar fi început. Gașca s-a alăturat nebuniei din acel local, nu foarte spațios. Norman și cu mine ne-am așezat la bar și ne-am luat câte o redbull. El nu mai băuse niciodată până atunci, eu eram un redbull-aholic declarat. Atunci am avut primul dialog. Eu nu mai îmi aminteam numele său (ca de obicei... atunci când mi se prezintă cineva, în loc să fiu atent la nume, mă uit ce încălțăminte poartă). Norman purta Prada. Vroiam să-i pun zeci de întrebări, dar îmi lipsea numele, pentru a crea legătura intimă. Oare era single? Oare visul ar fi putut continua? Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți că ceva vă aparține? Că ați cunoaște un străin, dar nu știți de unde să-l luați? Așa mă simțeam eu în acele clipe! Lumea era a mea și eram în stare de orice pentru a prelungi la infinit acele clipe.

La un moment dat ne-am ridicat si am început din nou să dansăm în stilul nostru (mai mult ca doi cocoșei, pupându-ne mereu). Nu cred să fi trăit vreodată atâtea sentimente în același timp. Nici nu mă simțeam la înălțime, chiar și mie mi se părea absurd ca un băiat atât de frumos să fi putut să-și dorească până și o singură noapte cu mine. Uitasem că eram într-un after hour, uitasem că eram în vacanță, uitasem până și faptul că în jurul nostru era plin de băieți cu sânge îmbibat în alcool și droguri. Cred că am deschis ochii după vreo două ore de nirvana, timp în care inima îmi urla "te iubesc!" neîncetat. Știam că era anormal să îmi doresc să pronunț acele cuvinte, dar erau singurele care îmi veneau în minte. M-am uitat cu teamă la ceas, gândindu-mă la Cenușăreasa: 12.48. Fabrizio dormea într-un colț al discotecii, așezat pe un scaun. Davide și Elihezer stăteau cocoțați pe un cub, iar Federico se plimba plictisit printre dubioși. Chiar dacă aș fi vrut ca visul să continue, m-am decis să cobor cu picioarele pe pământ. I-am zis lui Norman că ar fi bine să plecăm, eram cu toții obosiți, îmi era milă de Fabri... Norman părea să sufere și el despărțirea.

Ne-a propus să luăm metroul, noi eram la două stații depărtare, iar el urma să continue până la capăt de linie. Ne-am ținut mereu de mână. A fost ciudat când am ieșit din discotecă, afară era o zi însorită, lumea cu zâmbetul imprimat pe față, iar noi, bănuiesc, arătam ca niște sălbatici. A fost pentru prima dată când mă plimbam mână de mână, în public, cu un băiat. Nimeni nu ne privea răutăcios. Simțeam că fericirea se va risipi la a doua stație, dar până atunci încă era "iubitul" meu. L-am mai sărutat și în metro. Mi-a dat numărul său de telefon precizând că nu își ia niciodată cu el celularul. Am simțit că minte, dar mi-am notat numărul. A doua stație. Am coborât cu toții. M-am uitat lung la trenul ce se îndepărta. Simțeam pe buze ultimul nostru sărut. Ieșit în fața Arcului de Triumf, nu m-am putut abține și am sunat la numărul pe care mi-l dăduse. Telefon închis. Poate nu mă mințise. Poate. Am sunat din oră în oră. Am lăsat și două mesaje în căsuța vocală. La ora 18 am sunat din nou. Mi-am zis că e ultima oară și că după aș fi șters numărul din agendă. Suna! Mi-a răspuns! Dormise... m-a invitat la o plimbare în lungul mării și apoi la cină. Pentru mine a fost o supradoză de fericire!


from The Diary of My name is gay

va continua...

10.31

Îmi amintesc vag că era noapte... eram cu picioarele pe jumătate scufundate în acea apă mlăștinoasă. Era întuneric beznă și simțeam un miros puternic de sulf. Mă durea îngrozitor capul. La un moment dat am auzit o voce undeva în îndepărtare după care o lumină puternică m-a orbit. Tremuram de frig, mă simțeam ca un sloi de gheață. E tot ce îmi amintesc. Când m-am trezit în pat acasă, eram convins că fusese doar un vis ciudat. Mă trezise telefonul în miez de noapte, înainte să răspund m-am uitat la ceas; era 03.10. Vocea mamei mele, plângând, mă ruga să mă duc la spital... nu mi-a zis mai multe, doar să mă grăbesc. Mi-am tras o pereche de jeans pe mine și sacoul ce îmi era la îndemână. În 20 de minute eram la spital. Tatăl meu era în comă, medicii bănuiau un atac de cord... nu dădea semne de ameliorare. I se întâmplase în somn, cel puțin asta susținea mama. Am stat alături de tatăl meu timp de o oră, înainte de a intra în sala de operație. Medicii îi dăduseră slabe șanse de supraviețuire. Operația pe cord a durat puțin și aveam senzația că tot ceea ce se întâmplase nu era real.

Îmi priveam tatăl din spatele unui geam al sălii de reanimare. Intrarea era interzisă. Părea că doarme, dar spre deosebire de dinainte de intervenție, acum îl vedeam străveziu la față. Mama plângea și se ruga la Dumnezeu. Eu încercam să înțeleg ce se întamplase cu adevărat, tatăl meu era un bărbat puternic, sportiv... nu puteam să cred ca ar fi avut probleme de inimă. În sala de reanimare nu era singur. Alături de el era o tânără de vreo 25 de ani, legată la o sumedenie de mașinării medicale. Avea un păr lung și blond, iar pielea impresionant de albă. O asistentă mă informase că era într-o stare gravă, după un accident stradal. Nu știau exact cine este, nu avea documente și nici alte indicii pentru a putea fi identificată. Nu o vedeam bine prin geam, dar asistenta îmi spunea că era extrem de frumoasă. După câteva ore starea tatălui meu se stabilizase, dar era inconștient; aceeași expresie ștearsă, aceeași culoare străvezie. Ne-au dat voie să intrăm în camera de reanimare. Asistenta ne-a separat de tânăra blondă cu o perdea cenușie. Mi-am mângâiat tatal. Mâna îi era rece ca gheața. În aceeași secundă am avut un flash-back din visul din acea noapte și aceeași senzație de răceala îmi invadase corpul. Involuntar, am întors privirea spre patul tinerei de alături: întrezăream ochii săi. Erau larg deschiși, iar pupilele dilatate... mă fixau îngrozitor. Poate tulburat de vis, senzația de înghețare fizică și privirea tinerei... toate astea m-au împins să înlătur perdeaua și să mă apropiu de patul ei. Avea ochii mari albaștri, sticloși... părea foarte speriată.

- Te-ai trezit? Stai să chem asistenta!, i-am zis în șoaptă. Ceea ce nu observasem din spatele geamului, acum îmi atrăgea privirea insistent: tânăra își pierduse în accident mâna dreaptă. Deși ochii îi erau deschiși și mă urmăreau fără să clipească, restul corpului nu dădea semne de viață.
- Dany, ieși de-acolo!, îmi șoptește răstit mama... Vin asistentele!...
- Vă rog să vă îndepărtați de pat! îmi fulgeră o asistentă învârstă. Cercetează câteva din aparate, după care, senină, începe să scrie ceva în fișa pacientei.
Fiind mult mai înalt reușesc să privesc peste umărul asistentei, pe foaia pe care o completa: "ora decesului 10.31". Cu un gest mecanic îi închide pleoapele. Eu sunt încă sub șoc. Auzeam clar țiuitul aparatului ce anunța moartea tinerei, dar refuzam să accept ideea. Mă privise cu câteva clipe înainte! Nu puteam să-mi fi imaginat!
- Vă rog să părăsiți camera, îmi spune cu o voce calmă cealaltă asistentă, adăugând: îl vom transfera și pe domnul într-un alt salon. Trebuie să ne ocupăm de ea acum, ne scuzați!

Asistentele nu erau deloc îndurerate, păreau chiar fericite de moartea fetei.
Mama se îndreptase deja spre ușă. Mă chinuiam să îmi găsesc cuvintele pentru a spune asistentelor de privirea tinerei, dar nu reușeam să rostesc nimic. Am rămas pe coridor până au decuplat tânăra defunctă de la toate aparatele la care fusese conectată. A durat ceva mai mult. Au scos-o într-un sac albastru cu fermoar. Nu puteam să-mi scot din minte privirea disperată din ochii ei. Doctorul care îl operase pe tata s-a apropiat de noi și, zâmbind, ne-a informat că urma să ne mute în salonul 103 de la etajul 1. Mama era extrem de îndurerată, vorbea foarte puțin și plângea mai mereu.

După ce ne-am instalat în noul salon, văzând că tatăl meu era aparent bine... mi-am permis să-mi iau o pauză de o țigară. Nu fumasem deloc. Oboseala începea să-și impună amprenta asupra fizicului meu. Cred că am greșit butonul liftului. Am ajuns cu totul in altă parte, iar fraier cum sunt... mi-am dat seama de gafă abia după ce se închiseseră ușile liftului. Așa am ajuns la un alt nivel. Nu știam dacă era un demisol sau subsol ori vreun etaj intermediar... oricum, nici vorbă de geamuri, doar culoare iluminate puternic. Ce era să fac? M-am îndreptat spre ușa marcată exit. De fapt asta și urmăream: o gură de aer curat, o țigară, poate chiar două! Ieșirea ducea spre o curte interioară... "Futu-i!" Asta e, mi-am aprins țigara. Era ciudat pentru că nu auzeam niciun zgomot, doar respirația mea, ca și când aș fi fost singur pe lume! Terminasem țigara și vroiam să mă întorc în labirintul spitalului pentru a găsi ieșirea care mă interesa. Simțeam nevoia și de o cafea dublă. "Futu-i!" bis. Nenorocita de ușă se deschidea doar din interior! Mă uit în jur și, ca-ntr-un film horror, iau toate ușile la rând! A doua mi se deschide, dar înainte de a mă simți ușurat... îmi atrage atenția o tăbliță: morgă. Ușile larg deschise. O targă în prim plan. Habar n-am ce m-a împins să intru acolo, doar aveam culoarul in dreapta... care m-ar fi condus cu siguranță unde vroiam! Pe targă, sacul albastru. În sacul albastru, o tânără blondă. Ochii sticloși și mari mă priveau disperați! Pupilele se mișcau! Fata nu era moartă! "Futu-i!" tris.

Clar că trebuia să fie un coșmar! O ating... era rece și ea... îmi clipește din ochi și totul e cât se poate de real. Mă uit din nou la brațul ei amputat. În sala de reanimare era bandajată... acum vedeam toate detaliile și nu erau ușor de privit. Plus că îi rămăseseră găuri enorme acolo unde fusese legată de aparate.
- Te doare? Poți să vorbești? Eu nu mai înțeleg nimic! E absurd!
Ea îmi clipește.
- Stai așa... dacă vrei să-mi răspunzi cu "da", închide ochii o singură dată! Poți?
Îmi clipește din nou, încet.
- Dacă e "nu", de două ori! Spune-mi, mai știe cineva de condiția ta?
Da.
- Ei ți-au făcut asta?
Da.
- Deci nu sunt nebun, ei știu tot?
Da. Nu-mi venea nicio întrebare cu răspuns da/nu ca să aflu mai multe. Ce era de făcut? Îi spun că revin în câteva secunde, o asigur că nu o părăsesc. Ies din morgă și încep să verific din nou toate ușile de pe coridor. Într-un final una se deschide. Era goală. Un geam mare cu gratii și atât. Mă întorc la blondă. Împing targa pe care era așezată și o mut în camera ce o descoperisem mai devreme.

- Mă duc să aduc ajutoare. Voi suna la poliție. Ai încredere în mine... nu știu ce dracu' se petrece aici, dar nu va rămâne așa! Ok?
Clipește în semn de aprobare. Ies și închid ușa. Reiau coridorul. În dreapta mi se deschide un nou culoar, iar la capătul lui văd liftul. Mă uit din nou împrejur. Lângă mine, o măsuță. Întorc măsuța spre perete, într-o poziție aparte. Vroiam să îmi las indicii. Aștept liftul. Recunoc ieșirea spre curtea interioară unde fumasem. Eram la subsol, era aprins becul respectiv în lift. Apăs etajul 1. Telefonul îl aveam în sacoul ce-l lăsasem în salonul tatălui meu. Cobor din lift. Mama era afară, pe o băncuță, plângând în hohote.
- Dany, tata s-a dus!!! Sunt, sunt...
- Ce? Nu! Te rog, nu-mi spune asta!
- Ce ne facem fără tata, Dany?

Simt că-mi pierd echilibrul... Mă uit în salon... Tata era înconjurat de aceleași asistente... Îmi spun pe un ton arogant să ies, iar eu izbucnesc... și țip:
- Du-te-n pizda mă-tii de proastă! E tatăl meu, nenorocito! Ce dracu' i-ați făcut?
O împing pe nenorocită și ea mă privește, râzând în hohote. Tatăl meu avea ochii deschiși, mari și sticloși... mă privea îngrozit... parcă îi auzeam urlând!
- Futu-vă mama voastră de curve! Ce le faceți aici pacienților?
O îmbrâncesc pe asistenta ce-mi râdea în nas. După care... pauză. Simt încă o dată că îmi îngheață corpul. Aud râsetele nenorocitei...

E întuneric. Mă ustură ochii. Încerc să-mi duc mâinile la ochi... dar sunt imobilizat. Totuși, reușesc să-mi deschid ochii... eram cu ei închiși, de asta era întuneric. Eram tot în spital. Lumina îmi deranja ochii. Stăteam pe un pat. În dreapta mea, blonda mutilată. Mă mângâie pe față cu mâna dreaptă, cea care îi fusese amputată.
- Dany, iubire! Te-ai trezit! Nu ai idee ce fericită sunt!, îmi spune sărutându-mi fruntea.
Încerc să vorbesc. Îmi simt buzele ferecate. Nu pot să mă mișc, sunt paralizat!
Se apropie de mine medicul. Era tatăl meu! Tatăl meu era medicul! Asistenta, în spatele lui. Mama? Înnebunisem?
- Nu vă faceți griji, sunteți încă sub efectul anesteziei și al sedativelor. Nu vă forțați să vorbiți, încercați să dormiți, îmi zice tata.

Privesc ceasul de pe perete. 10.31

by Geza Kolab

Pentru Dahlia (10.31)

Geza Kolab

The beauty behind mirror

Am fost întrebat de ce "The beauty behind mirror". Sunt 3 motive sau 3 interpretări:

1. În fața unei oglinzi reflectăm numai aparențele, iar ceea ce suntem cu adevărat continuăm să ascundem. De aceea vin să propun un spațiu virtual în care ceea ce nu se poate oglindi, reușește să ia formă aici, unde transpare latura noastră sexuală, undeva în spatele oglinzii.

2. Majoritatea persoanelor e intrigată de prezența unei oglinzi în proximitatea spațiului în care se ia parte la un act sexual. Incită, excită și acaparează privirea. Sexul este frumos și e minunat să te poți admira live în oglindă... să devii spectatorul propriei experiențe... să observi frumusețea din spatele oglinzii.

3. Oglinda este dușmanul nedeclarat al tuturor celor ce nu se iubesc pe ei înșiși. Propun un exercițiu în care să vă recunoașteți calitățile, să le conștientizați și să le puneți în valoare. În fiecare dintre noi zace o frumusețe unică; e timpul să deschidem ochii și să ne privim în toată splendoarea noastră. Iar dacă e să vorbim despre sex, să nu ne simțim jenați. Toți oamenii fac sex și nu e cu siguranță o urâțenie, nici în fața Creatorului!

BITCHING (noul meu record)

Barcelona. După o zi întreagă de shopping în Passeig de Gracia, m-am întors plină de viață în apartamentul din Majestic. Martha era cu noua ei cucerire, la o cafea în Placa Catalunya, la măsuțele de pe trotuarul barului Zurich. Era locul ei preferat pentru întâlniri. Eu mă dedicasem magazinelor și după ce cheltuisem o sumă obscenă pentru a-mi satisface propiile vicii, mă hotărâsem că era timpul de o partidă de sex pasional. Din păcate, Barcelona este o destinație dezolantă pentru femeile heterosexuale, existând o reală criză în rândul bărbaților nedeclarați gay. Mi se plâng toate fetele de lipsa lor...

Am coborât în lobby pentru a mă folosi de unul dintre laptop-urile puse la dispoziția clienților. Cu ceva timp în urmă îmi creasem un cont pe un site spaniol dedicat escortelor. Ideea mi se părea genială și eram hotărâtă să o probez. Mă consider o fină observatoare a sexului tare și o expertă în domeniul cuceririlor. Am dat start experimentului și m-am logat cu propriul cont. Nu aveam mesaje, deși poza pe care o publicasem mă prezenta într-o postură de invidiat, într-un costum de baie Gucci, pe un șezlong, pe yacht-ul Marthei, cu un fundal demențial caprez. Eram convinsă că niciun bărbat nu ar fi rezistat propunerii unei partide de sex gratuite din partea unei escorte de lux. Așa că am început căutarea fericitului "client" pe un site spaniol dedicat găsirii unui partener de viață. Spre surprinderea mea, spaniolii sunt fanii spațiilor virtuale, cărora le acordă o mare atenție când vine vorba de relațiile pasionale. A trebuit să-mi fac un profil și pe acel site. O distinsă doamnă londoneză trăgea cu ochiul la monitorul meu. M-am făcut că plouă! Efectuez o căutare avansată căutând amantul perfect: până în 35 de ani, înalt cel puțin 175 cm, păr scurt/ras, fizic musculos, penis xxl. 4 pagini a câte 30 de profile. M-aș fi obosit mult prea mult, așa că am mai adăugat un criteriu: black. 3 rezultate.

Titlul de Mister hot-chocolate a fost adjudecat primului rezultat. Îl avea pe vino-ncoa', iar trupul îi era sculptat în piatră, ras în cap (fetișul meu!). Se asorta outfit-ului meu: rochie plus jachetă Balenciaga floral-fantasy și sandale Sonia Fortuna, cumpărate cu două ore înainte! Îi scriu simplu și fără ascunzișuri: "Sunt o escortă, sunt în Barcelona pentru câteva zile și mă întrebam dacă nu ai fi dispus să ne întâlnim, gratuit, la mine în hotel, pentru o partidă de sex. Sunt extrem de pornită și fierbinte. Poți vedea profilul meu la următorul link." În timp record, tipul mi-a cerut numărul de telefon și așa am ajuns la convorbirea pe care o urmărea cu mare interes cucoana londoneză. Mi-a cerut adresa hotelului și o păsuire de o oră pentru a se pregăti. Era simpatic la telefon și era extrem de curios să mă cunoască. Experimentul decurgea exact cum prevăzusem. Nu m-am sfiit să mă ascund de țața made-in-UK, chiar îmi plăcea discursul cvasi-porno, iar când am închis cu Carlos-ciocolata-cubaneză, am privit londoneza în ochi și i-am adresat o frază marca Pretty Woman: "For 100 bucks you can watch!". Nu i-am așteptat reacția, aș fi explodat în râs.

Carlos întârzia, așa că l-am sunat. Mi-a răspuns instantaneu și se scuza, dar intervenise ceva. Mă asigura că în maxim 10 minute ar fi ajuns în fața hotelului. Am urcat în apartament. În timp ce deschideam ușa cu nenorocita de cartelă, am auzit telefonul hotelului. Erau de la recepție, aveam un vizitator. Era rapid băiatul! I-am rugat să-l conducă sus. Pregătisem două cocktail-uri Martini Dry. A sunat timid la ușă. Poate exagerasem cu tocurile de 12, i-am remarcat uluirea când s-a regăsit în fața unei tipe care depășea în înălțime ai lui 181 cm. Dar i-am zâmbit complice și mi-a răspuns în același mod. I-am multumit băiatului ce îl insoțise (5 euros tip). M-am prezentat din nou și l-am invitat în salon. Arăta mult mai bine în realitate, venise îmbrăcat foarte casual-chic, i se vedea forma pectoralilor sub cămașă! O sun instantaneu pe Martha pentru a mă asigura că nu se va întoarce curând acasă. Îi răspund că am nevoie de 2 ore, după care mă întorc la oaspetele meu. Nu părea intimidat de mine, ci doar curios. Și în loc să abordăm același discurs încins de la telefon, mă întreabă foarte nehotărât: "De ce te prezinți ca escortă?" De ce oare întrebarea respectivă? Nu aveam stofă de târfă de lux? Carlos îmi zice că transpare aerul nobil și că era convins, încă din prima clipă, că poza de pe site nu era reală. În schimb, atunci când a avut confirmarea la recepție că era așteptat de mine... a luat în considerare varianta în care eu eram o tipă stilată decisă să se joace de-a hot-bitchy-lady. I-am zis de experiment și de dezamăgirea eșecului, la care el m-a asigurat că oricine ar accepta invitația, dacă era venită din partea mea. Era un compliment pe care l-am primit bucuroasă. Ideea de a juca rolul unei prostituate de lux picase, dar mai aveam 2 ore să îi demonstrez că din punct de vedere sexual eram demnă de acel titlu. Discuția devenise foarte personală, vorbeam despre job și întâmplări din viață... Nu tocmai ceea ce mă așteptasem.

Sunt vaccinată împotriva virusului pudorii, așa că l-am întrebat dacă vrea să mă dezbrace el sau prefera un număr de striptease. Ciocolata cubaneză a vrut să mă deguste pas cu pas... astfel încât m-am lăsat pe mâinile lui mari, masculine. Era un finuț și a fost super atent cu fiecare nasture al rochiței. Eram decisă să nu-l sărut, pentru a menține atmosfera alla Pretty Woman, dar am cedat imediat buzelor sale cărnoase, aromei pielii și mângâierilor indecente. Ne-am întins pe canapeaua din salon. La început nu înțelegeam de ce îmi ținea mereu mâna pe fluturaș... eu sunt obișnuită cu preliminarii timide, ca mai apoi să se treacă la fapte. Îmi place să mă joc de-a cuceritul în dormitor, deși e evident că se va ajunge la sex depravat. Eram aproape goală când m-am decis să-i controlez promisiuinea xxl. În acea seară urma să îmi pierd din nou virginitatea. UN MONSTRU de nici mai mult nici mai puțin de 25 cm! În timp ce m-am dedicat oral "micuțului" mă preocupam de ceea ce avea să mi se întâmple după. Îmi aminteam nereușita relație cu Jack și ale lui 23 de motive.

Carlos continua să îmi inspecteze cu degetele fluturașul umed. Înțelesesem și eu că nu era un fetiș, ci doar un control de rutină pentru a-și pregăti terenul. Deseori mă detașez de actul sexual în sine și analizez ceea ce mi se întâmplă. În clipa aceea îmi propuneam să mă las cucerită până la capăt. Carlos era un tânăr de 28 de ani, chipeș, dulce și atent la fiecare reacție a mea. Știa cum să se comporte cu o femeie.

Ne-am mutat în dormitorul meu, unde m-am așezat comodă în poziția misionarului, la cererea lui. Mi-a devorat imediat pizduca. Mi-o săruta intens și continua să se joace cu degetele, de data asta penetrându-mă. Mă simțeam bine, dar mă îngrijora "micuțul" care părea din ce în ce mai viguros. Speriată de momentul X, am început să-l sug din nou. Și mi-am dat toată silința să îl inghid cu totul. Nu mică mi-a fost mirarea când am reușit incredibilul! 25 de cm de carne vie! Carlos era fericit, iar eu tot mai încrezătoare. Ciocolata-cubaneză mă ia în brațe și mă așează pe spate. Mi se alătură în pat și mă îmbrățișează. Înțeleg atunci că vrea să mă penetreze pe la spate în acea poziție. Avea în buzunarul pantalonilor un mic recipient cilindric, un lubrifiant pe bază de silicon. Eu îi pasez un prezervativ Durex XXL, îmi surâde și începe să mă lubrifice cu grijă. Reluăm poziția de mai devreme și mă las penetrată.

A fost pentru prima dată când un bărbat a intrat atât de amabil în vaginul meu. Dimensiunile au început să mă deranjeze încă din prima clipă. Cu siguranță Carlos era obișnuit cu astfel de situații. Penetrarea inițială a durat cel puțin 5 minute. Mă durea îngrozitor. Dacă clipeam, se oprea și îmi mângâia pizduca, apoi o lua de la capăt. Ieșea des și relua procesul cu mare răbdare. Între timp continua să-mi maseze sânii și să mă sărute. Chiar dacă ne-am fi oprit atunci, partida ar fi rămas în istorie. Mă simțeam minunat. Și era doar începutul. Știam că nu va abuza, așa că m-am lăsat condusă. Eram relaxată și excitată peste măsură. Când a accelerat ritmul, involuntar mi-am dus mâna la fluturaș. Era T O T înăuntru, iar de durere (?) - niciun semn (!). Dispăruse orice urmă de neplăcere. Am schimbat poziția, regăsindu-mi încrederea în mine. Și mi-am redobândit și poziția de târfă la pat! Cred că am încercat toate pozițiile posibile. După un orgasm multiplu, s-a terminat și el. În tot acest timp, indiferent de poziția abordată, Carlos nu a încetat o clipă să mă sărute sau să mă mângâie. I-am făcut nod prezervativului și având încă timp suficient înaintea întoarcerii Marthei, m-am lăsat cuprinsă din nou în brațe, de data aceasta față în față. Era plăcut. Mintea îmi zbura la "noul record". Carlos insista cu săruturile. M-a întrebat în șoaptă dacă vroiam să fac duș cu el. Cred că aș fi acceptat orice propunere din partea lui... dată fiind situația euforică în care mă aflam.

Sub duș, Carlos mi-a spălat fiecare părticică a corpului. Ispravă ce a trezit din nou monstrul, iar eu "vinovată", m-am simțit obligată să il iau în primire. Eram mult mai încrezătoare, iar a doua oară m-am regăsit experta în sex, calitate cu care mă lăudam mereu. Al doilea număr era mai mult decât previzibil în acele condiții. A fost ciudat pentru că a trebuit să-l aștept câteva secunde până s-a întors cu prezervativul. Durex merită elogiile mele! Carlos a redus temperatura apei, dar nu a oprit-o. Sub duș, sub lumina intensă, pleznită fiind pe tot corpul de picurii apei tot mai reci, în mâinile acestui gigant musculos, am trăit una dintre cele mai intense orgasme din întreaga mea experiență sexuală. Nu reușeam să îmi dau seama dacă sfârcurile îmi erau atât de dure (practic mă dureau) din cauza excitației sau a apei reci sau ambele variante. Eram cu spatele la perete și picioarele încolăcite în jurul corpului definit al lui Carlos. A doua oară, dimensiunea "micuțului" nu a mai contat și m-am desfătat fără menajamente. Am țipat mai tare decât un porno-star. Contrar experienței mele, ciocolata-cubaneză s-a terminat mult mai repede decât prima dată. Eram în al nouălea cer, iar Carlos continua să se comporte cum nu cred să o fi făcut niciunul dintre iubiții mei. Era pur și simplu bărbatul perfect. Pasional, dulce și pervers.

Am îmbrăcat amândoi halatele de baie și l-am tras în dormitor. Parcă nu mai vroiam să plece. Penisul lui era încă în semi erecție, iar eu sunt nimfomană! Nu știu de ce, dar cu cât fac sex mai mult, cu atât vreau și mai mult. Nu l-a deranjat că i-am luat-o din nou în gură. S-a delectat și el într-un 69. Îngrijorată m-am uitat la ceas. Trecuseră deja două ore. El avea o a treia erecție și nu știam cum să îi spun că trebuie să plece. Târfa din mine îl dorea încă... deci am continuat, neglijând faptul că era deja foarte târziu. Ceea ce majoritatea bărbaților recunosc că nu sunt în stare, Carlos urma să demonstreze că se poate. Poate am greșit, nu știu, dar m-am lăsat penetrată pentru câteva clipe fără protecție, imediat după care Carlos și-a scos monstrul și mi-a ejaculat pe pizducă. Mă săruta în același timp cu o tot mai mare intensitate. Deși momentul era deosebit, cum îmi stă în fire... să găsesc momentul nepotrivit... i-am zis că trebuia să plece și că prietena mea urma să se întoarcă din clipă în clipă. Nu s-a supărat, dimpotrivă. S-a spălat la baie și s-a îmbracat. Eu mi-am luat doar halatul de baie pe mine.

Mi-a mai dat un sărut lung, pe care nu îl voi putea uita niciodată. Eram practic vrăjită și el se pare că știa să aleagă momentele potrivite. Mi-a zis tare, răspicat, decis: "Dacă ai fi locuit în Barcelona, mi-ar fi plăcut să fie mai mult între noi. Ai numărul meu, dacă vrei și crezi că îți face plăcere, aș vrea să ieșim la cină cât mai stai în Barcelona." Nu i-am răspuns, l-am sărutat în schimb. Și a plecat.

După câteva secunde aud clopoțelul. Eram convinsă că era Carlos, că uitase ceva. Era Martha super excitată: "Să mori, nu alta! Dau să intru în lift și dau nas în nas cu un tip după care te-ai fi topit! De culoare, musculos, super drăguț și educat! Mi-a zis bună-seara! Avea un pachet enorm!!!!"
Evident că am râs... "Cobora de la mine! Era Carlos!"

from The Diary of A.E.

Eu sex, Tu sex, El sex, Ea sex, Noi sex, Voi sex, Ei sex, Ele sex

Capitolul 1

Omul este un animal capabil de autocontrol. După mine, e singura diferență între noi și alte specii. Nu mă contraziceți, dacă nu v-ați controla... ar fi zoo non-stop!
De ce am deschis subiectul ăsta? Pentru că vreau să înțeleg dacă sexul este o formă de autocontrol. Dragostea e o formă de psihoză curabilă, dar voi atinge acest argument într-un proxim capitol.

Toată lumea susține că sexul este instinctual și scopul acestuia (natural) este procrearea. Oare de ce simțim atât de multă plăcere făcând sex, dacă obiectivul actului în sine e perpetuarea speciei? Știu, conceptul e depășit, dar am mai întâlnit persoane care încă mai recită poezia asta. Sunt cupluri căsătorite care fac sex și, dacă Domnul îi binecuvântează, fac un bebe... Nu sunt un fan ai copiilor, poate de-asta nu mă încântă deloc perpetuarea speciei. Cel puțin nu cu spermatozoizii mei!

Înapoi la poveste, mă întreb, de ce ne ia atât de mult timp să ajungem să facem sex? De ce avem atât de multe pretenții când vine vorba de alegerea partenerului, când se ajunge mereu la a închide ochii pentru a ne bucura de plăcerea carnală? Azi nu tratăm excepțiile (fără subiecți care stau cu ochii deschiși pentru a se excita privind partenerul sau alte variații). În clipa în care facem sex, involuntar, aș putea spune chiar instinctiv, închidem ochii. Dorim să fim orbi pentru a ne amplifica celelalte simțuri. De aici aș trage concluzia că nevăzătorii sunt cei care se bucură de cele mai intense partide de sex. Tare de tot!
Iarăși am luat-o pe cărări!
Ok. Ce e sexul? Sexul e dovada egoismului intrinsec al ființei umane. Sau cum ar zice X: "Vreau să urlu de plăcere!" EU VREAU

Dacă sexul ne oferă plăcere și e accesibil tuturor indiferent de culoarea pielii, sex, statut social etc. ... inseamnă că ar putea deveni drogul perfect! Există efecte colaterale negative? Contează? Din propria experiență, cred că oamenii care fac sex zâmbesc mai des. Dacă vedeți persoane cu fețe serioase, gândiți-vă de două ori înainte să-i antipatizați! Probabil nu au mai făcut sex de foarte mult timp! Sunt de compătimit!

Acum intervine o altă enigmă: sexul este agreat de toți oamenii? Statistic vorbind s-ar parea că nu. Dar din punctul meu de vedere (subiectiv) cred că problema nu se pune în placerea și voința de a practica actul sexual, cât în constientizarea propriei sexualități și acceptarea ei ca parte a vieții cotidiene. În momentul în care tolerăm discuțiile cu tente sexuale, înseamnă că am depășit era tabu și am făcut un pas înainte. Dacă ajungem să deschidem noi subiectul, e clar că putem recunoaște că ne place sexul. Eu am atins stadiul în care spun fără probleme că ador sexul, dar despre asta într-o altă postare. Susțin deci ideea că tuturor oamenilor le place sexul, chiar dacă unii încă nu pot mărturisi.

Am clarificat cum stă treaba cu sexul și plăcerea. Ne oferă senzații intense euforice, ne satisface simțurile, ne relaxează, ne tonifică musculatura... e un drog binevenit, în clipa în care îl acceptăm în viața noastră. Perfect! Întrebare: dacă devenim dependenți de sex, putem să ne controlăm pornirile? Sau cum s-ar întreba X: "Când am chef de sex, ce mă fac? F*ck sau nu f*ck?" Ideal ar fi sa ai cel puțin un amant constant, dacă nu ești implicat/ă într-o relație monogamă. Când nu poți și nu ai cu cine, e de recomandat să o faci cu tine însuți/însăți. Masturbarea e un act sexual cu sine însuși, e și o modalitate de autocunoaștere. Eu o recomand tuturor din două motive: dacă vrei să atingi culmile extazului e bine să îți cunoști punctele sensibile și să le domini; dacă nu dorești să faci sex cu tine însuți/însăți, de ce te-ai aștepta să își dorească alții să o facă cu tine?

Reușim cu succes să ne controlăm în majoritatea situațiilor de zi cu zi. Probabil singurul moment de abandon total îl trăim în timpul orgasmului. Greșeala multora e de a se folosi de sex pentru atingerea orgasmului. Aș numi acest comportament culmea egoismului. Sexul trebuie gustat secundă cu secundă, asta în cazul în care dorim să ne depaășim mereu performanțele și trăirile. Aici e vorba de autocontrol, de împingerea limitelor la maxim, de pasiune, până la urmă. Pasiunea pentru sex.

Analizând punctele atinse până acum, pot conchide cu o frază simplă: Omul se stăpânește în timpul actului sexual, dar își pierde cumpătul în timpul orgasmului.

by Geza Kolab

Va continua...

Nu sunt gay

Sub clar de lună
Un trandafir galben
Murmur de cuvinte fără sens
Parfumul tău mă înfioară

Priviri timide
Eu compromițător
Mă descopăr insuficient
Tăinuiesc conflictul

Te iau de mână
Zâmbesc lunii
Sclipiri în ochii tăi umezi
Deschis îți spun

Nu sunt gay

Sub clar de lună
Priviri timide
Te iau de mână
Nu sunt gay

Un trandafir galben
Eu compromițător
Zâmbesc lunii
Nu sunt gay

Murmur de cuvinte fără sens
Mă descopăr insuficient
Sclipiri în ochii tăi umezi
Nu sunt gay

Parfumul tău mă înfioară
Tăinuiesc conflictul
Deschis îți spun
Nu sunt gay

Postfață:
Ne cunoșteam de câțiva ani, iar el îmi confesase iubirea de nenumărate ori. M-a implorat să ne vedem. Era târziu, liniște, întuneric, lună plină. Mi-a dăruit un trandafir galben și mi-a spus cele mai frumoase cuvinte de amor. Eram vrăjit de miresmele ce-l însoțeau, nu reușeam să-l privesc în ochi, îmi era rușine de mine, de cum și ce ar fi trebuit să zic. M-aș fi putut lăsa îmbrațișat, dar ar fi fost ca și cum aș fi călcat într-o prăpastie. I-am luat mâna și i-am strâns-o privind luna. În ochii lui vedeam lacrimi. I-am șoptit că nu aș putea fi altfel decât sunt și că avea să fie fericit alături de cineva care îl merita cu adevărat. Eu nu pot fi gay.

Pentru Lucian, azi a fost ziua lui.

Falit?

De la ex la ex... s-a tras concluzia că m-aș găsi într-un impas existențial fatidic. Pe scurt, viața-mi până la aproape 25 de ani ar fi un eșec total. Și ce ar fi și mai rău de-atât? Nu mi se mai dau șanse de recuperare. I'm a dead man! LOL

Să o luăm cu începutul. Ex (omit numele, e lipsit de importanță) îmi spunea că îi lipsesc. Tot ea îmi spunea că ar vrea înapoi ceea ce am avut cândva. De ce unii oameni nu se pot disocia de trecut și țin cu dinții de amintiri? Ok. Nu e asta problema, ci întorsătura care au luat-o lucrurile. Când Ex a aflat că nu mai aveam niciun interes față de ea, a schimbat foaia. Și tot ce a descoperit de-a lungul relației noastre l-a întors împotriva mea. Din fericire, aveam as-ul din mânecă pregătit, ex-ul fostei mele. Eram la un bar mișto, bând Cosmopolitan împreună. A fost una dintre discuțiile cele mai interesante din viața mea: am aflat de cine fusesem îndrăgostit și de cine mă debarasasem... Doi bărbați își confesau experiența amoroasă cu aceeași panaramă. Un monstru cu două fețe. Una prezentabilă și sensibilă, alta necioplită și egoistă. Orbiți de dragoste (făcătură!, că nu era nici frumoasă, nici inteligentă, nici simpatică... doar falsă; puncta mereu pe compasiunea celorlalți), nu am putut recunoaște evidentul: ea era o parșivă cu diplomă de excelență, își urmarea propriile interese și reușea până să și plângă cu lacrimi, pentru a obține absolut orice. Nu o făcea pentru bani, cât pentru a obține un statut social, o apartenență fictivă la o clasă socială în care nu își va găsi vreodată locul. E ca-n povestea cu pantoful Cenușăresei, când surorile vitrege au încercat metode absurde pentru a-și potrivi pantoful. Vorba mamei mele: "o maimuță îmbrăcată în mătăsuri, va rămâne mereu o maimuță".

Chat-ul cu ex-ul lui Ex mi-a deschis ochii larg și nu ne-am putut abține să nu îi scriem un SMS, informând-o de mica noastră întâlnire. Tare de tot! Nu ne așteptam la o asemenea reacție... mai ales că tipa se întorsese cu coada între picioare la interlocutorul meu... avea nevoie de iubire, alias sponsor. Împreună am reușit să reconstruim puzzle-ul vieții madamei și ne amuzam copios. La început disturbată de întâlnirea noastră, încetul cu încetul și-a scos colții, și într-un mod cât se poate de non-elegant ne-a atacat pe amândoi cu injurii de cea mai joasă speță. Respect zero pentru cei care cândva îi întinseseră prințesei o mână de ajutor, uneori chiar cărțile de credit. Ne-am coborât la nivelul dânsei și i-am răspuns pe același ton, la fiecare mesaj.

Prinsă fiind cu musca pe căciulă, tipa continua să se țină tare și cu nasul pe sus, ajungând la un discurs în care ea stătea pe un piedestal și ne judeca nouă viețile. Acum, mă întreb, cu ce curaj a scris acele SMS-uri... de unde atâta nerușinare într-o ființă atât de banală? Printre altele, și-a permis să-mi pună mie eticheta de "falit". Inteligentul lasă întotdeauna de la el... așa se zice... dar, uneori, a fi galant e tradus în a fi fraier. Așa că m-am hotarât să-i răspund provocărilor: sunt falit dacă la vârsta mea am un curriculum de invidiat? Răspuns: "da, freci menta toată ziua la ai tăi 25 de ani". Sunt falit dacă nu sunt angajat undeva, dar îmi dedic timpul scrierii unui roman? (LOL) Mă așteptam tocmai de la ea să aprecieze o carte, când nu citise în viața ei măcar una? Răspuns la subiect: inexistent. Răspuns alternativ: "în loc să-ți vezi de motivele reale pentru care te-ai întors în the-big-city, faci ore de dirigenție. Ești nefutut?". Nu o să mă pun acum să reproduc discuția noastră, dar bănuiesc că e suficient pentru ca oricine să-și facă o idee. Ca să nu mă pun eu într-o lumină favorabilă, recunosc că i-am scris și eu să-și controleze limbajul, dacă nu vrea să o izbesc de toți pereții.... sau... i-am cerut un minim de respect față de cel căruia i-a fost târfă atația ani. Răspuns direct: "nu merită respectul meu, tot ce a făcut a fost cu un scop". Traducere: i-am cerut bani, cadouri și mi-a satisfăcut toate mofturile... dar eu i-am oferit privilegiul de a-mi face companie. You f*cking bitch!

Și fătuca se consideră plină de calități și cu un viitor sclipitor (fie vorba între noi, e necitită, pseudo-analfabetă, lipsită de talente, pisicoasă și interesata). Cine o vrea cu o asemenea carte de vizită? Desigur, nu îi neg capacitatea de a se vinde bine ca produs, dar mă așteptam să-și țină privirea undeva la 30 de grade, dată fiind situația penibilă în care se afla. Dar cât poți pretinde de la un asemenea specimen? Nu mi-a rănit orgoliul numindu-mă "falit", dar m-a facut să conștientizez cu ce gunoi mi-am pierdut timpul și câtor ocazii am dat cu piciorul... Dacă e să trag linie și să îmi înșir toate realizările de până acum... m-aș umfla prea mult în pene... oricum nu sufăr eu de modestie... dar acum nu e cazul. Viața nu e întotdeauna sclipitoare, dar nu e niciodată neînsemnată. Ar fi culmea să mă simt la capătul vieții, tocmai acum! Munca intelectuală nu a fost niciodata apreciată de inculți, de asta nu am rămas cu gura căscată citind afirmațiile prostituatei.

Spre surprinderea amândurora, Ex nu era singură. Ultimul mesaj pe care ni l-a trimis nu mai avea erori ortografice, iar vocabularul devenise brusc elevat. Să fi fost un nou sponsor ori amici mai culți? Tipa noastră a încetat să răspundă după ce negase că ar fi mințit vreodată pe vreunul dintre noi. Eu, super amuzat de situație, m-am pus să-i scriu o listă de vreo 3-4 minciuni esențiale și penibile (le spusese pentru a impresiona cu o sensibilitate imaginară și pentru a masca profitul pe care îl dobândise în urma relațiilor sale). De la acele mesaje s-a lăsat cu silențiu. Noi doi, foști-fraieri, ne-am văzut de ale noastre povești și ne-am distrat ca doi camarazi... aveam mai multe în comun de cât ne-am fi închipuit (nu doar o pizducă de mahala!)

P.S.: Ex mi-a zis că sunt "ratat", nu "falit". Cică mi-aș fi ratat viața, când a ei abia atunci începuse! Ea are 22 de ani și urmează cursurile unei facultăți... zic urmează, pentru că nu are capacități intelectuale pentru a studia. Are mari dificultăți materiale și e în căutări disperate de sponsori. Asta e, fiecare cu neajunsurile lui!

Geza Kolab, un falit

I love zegz (oh yeah! f*ck my sweet pussy)

Internetul este cel mai simpatic mod de a cunoaște oameni. Poți fi oricine vrei tu să fii (fetiță, bunic, târfă, șmecheraș de cartier - le-am încercat pe toate eheheh)... Ce se întâmplă când dincolo de dimensiunea "chat" se decide să se întâlnească persoana din spatele unui nick-name?

Eram sub o perioadă de stres la universitate... multe examene. Nu știu de ce, dar apetitul sexual ajunge la cote maximale când sunt stresată. Ca și când nu ar fi suficient că sufăr de nimfomanie, dorința sexuală era de necontrolat. Îmi amintesc perfect acea zi de vară toridă: stăteam goală așezată în fotoliu cu ventilatorul pus pe viteza 3 (maxim!) și cu laptop-ul pe unul dintre brațele fotoliului... pe chat. Discutam cu foarte multe persoane, în general numai despre sex. Eram conectată cu profilul "bitchyNIMF", cu o singură fotografie invitantă, dar cenzurată (la față era cenzura... fluturașul mi se vedea perfect! :-) ). Poza era chiar reușită, mi-o făcuse Martha într-o vacanță în Ibiza. Eram beată și drogată, încât nu îmi amintesc momentul respectiv, dar Martha susține că îmi pusesem în mostră fluturașul pe masa unui bar urlând baristului să îi dea de băut că e fierbinte! LOL E foarte probabil să fie adevărată povestea. Dar să continuăm...

Eram goală și fierbinte, pofticioasă peste măsură, iar din sumedenia de bărbați (sper!) cu care vorbeam, unul părea înfocat cel puțin la fel de mult ca mine. Așa că, în loc să folosesc vibratorul pe webcam, mă decid să îi propun o întâlnire. Eram sigură că nu arăta așa cum s-a descris (cică nu avea nicio poză), dar eram hotărâtă să îl întâlnesc, eram prea horny și el părea un taur în călduri. A zis imediat "da". Stabilim întâlnirea în Piazza della Borsa, dupa exact o oră, sub statuia leului înaripat. Urma să ne întoarcem la mine acasă, de asta am privit în jur... era ordine, ca întotdeauna de altfel. Coșulețul cu prezervative Durex era full... lubrifiantul Megasol pregătit pentru sex anal... eu deja udă doar la gândul că voi fi satisfăcută. Mă întreabă el... cum voi fi îmbrăcată. Îmi arunc ochii spre rafturile cu pantofi și îmi atrag privirea o pereche de sandale Versus: turquoise și verde fistic, cu accesorii în lemn pictat în galben soleil, platformă în lemn... pur și simplu perfecți pentru o asemenea ocazie. Îi spun că voi purta o rochie verde și ies de pe chat...

Fac un duș alla Narciso Rodriguez, mă dau cu laptele de corp, îmi prind părul blond în mod haotic, bikini La Perla roz, rochița Blumarine și îmi iau geanta vintage cu papagali, puțin lipstick Chanel și cobor scările fumând o țigară YSL. Piazza della Borsa era cam la 10 minute pe jos și profit de ocazie pentru a mă plimba pe străzile pustii. Ajung cu 5 minute înainte... nu era nimeni care să mă fi așteptat, așa că îmi aprind o a doua țigară. Lângă statuia cu pricina... o trecere de pietoni cu semafor. Verificam frenetic ceasul și continaum să mă întreb: oare și-a bătut joc de mine? Să fi fost doar o țeapă? Tocmai mie? Îmi făceam un discurs în minte: cu atâția virtuali pe net, este posibil ca tipul să nu fi crezut în veridicitatea pozei mele, să nu fi crezut în descrierea mea din profil?
Se apropie de mine un tip la 50 de ani, cu adevărat prost îmbrăcat, ca să nu spun de oribilele Hogan! Mă rog să nu fie el... și trece mai departe... wow... ce ușurare! Mă uit la ceas: întârziase 5 minute. Eram pe punctul de a-mi aprinde o țigară... când de partea opusă a semaforului văd un bărbat la 30 de ani, brunet-grizonat, bronzat, clasicul tip mediteranean! Și părea că mă privește de la distanță. Sunt fericită, nu îmi iau ochii de pe el. Sacou de in alb-murdar, t-shirt mulat negru, o pereche de jeans cu talie joasă și mocassini albaștri. Traversează și, văzându-mă atât de insistentă cu privirea, îmi zâmbește. Un zâmbet de un milion de dolari! Era exact așa cum am sperat, dar aveam de gând să îl mustrez și îi spun răstită: "Ai întârziat!". La care el, surprins, confuz, îmi dă replica: "Serios? La ce?" Și FLASH! Nu era tipul meu! Mă făcusem de rahat... era clar. Neștiind cum să ies din situația penibilă, mă decid să-i spun adevărul... că aveam întâlnire cu un tip, dar întârziase și că l-am confundat... la care adaug cu o voce dulce un "scuze". Minunea îmi zâmbește și mai frumos decât înainte și îmi pune întrebarea care avea să-mi schimbe ziua: "Și? Mai ai de gând sa-l astepti sau vrei sa vii cu mine?"... Oh my GOLD! Nu sunt o tarfa de strada, dar eram aprinsa si aveam nevoie de un barbat! El era asa de HOT, de ce sa fi zis nu? L-am urmat, iar el m-a luat de mana... LOL Paream doi indragostiti. Am facut prezentarile si i-am spus ca e prima data cand ma duc la un blind-date, doar ca tipul de pe net ma facuse curioasa... Clar ca stia ca era o minciuna, dar dupa look-ul meu avea confirmarea ca nu sunt o oarecare. Locuia aproape... as zice ca eram vecini de cartier. Lucra in showbizz si era cu trupa de teatru in oras pentru o serie de spectacole, el se ocupa de partea administrativa. Ochii lui albastri se potriveau de minune cu outfit-ul meu... era destinul, mi-am zis. Un apartament micut, dar foarte ingrijit. Ma gandeam la cosuletul meu si toate jucariile sexuale de acasa... Marco se apropie incet, privindu-mi buzele, iar eu ticaloasa cum sunt, imi musc buza inferioara. Innebunit de sclipirile Chanel, ma saruta cu pasiune. Chimia dintre noi era puternica, m-a prins in bratele sale si fara sa imi dau seama.... adio rochita Blumarine! Isi arunca sacoul si isi ridica t-shirt-ul dupa gat, expunandu-si splendoarea de fizic de sala. Sa fi castigat la loterie?
Sfarcurile-mi cereau sa fie rasfatate si am decis sa il conduc eu spre sani. Mi-am infipt unghiile in parul sau si i-am impins capul in zona care ma interesa. Mi-a muscat usor sfarcurile dupa care mi le-a supt ca un copil. O senzatie care mi-a dat fiori pe toata coloana. Speram sa continue totul pe acelasi ton, speram sa nu o aiba MICA! Am incercat sa ii desfac cureaua, nu mai aveam rabdare... dar nu mi-a dat voie, a preferat sa ma arunce pe pat si sa-mi exploreze bikini. Dupa ce mi-a udat chiloteii, i-a dat usor jos si mi-a desfacut larg picioarele pentru a se aseza comod in fata fluturasului fierbinte. Limba lui imi desena alfabetul... cunosteam bine tehnica (aviz debutantilor in cunilingus!). M-am relaxat si am profitat de serviciul de 5 stele! Mi-am inchis ochii, am inceput sa-mi masez sanii si ma jucam contractandu-mi muschii pubisului. Imi doream sa revad surasul de un milion de dolari... asa ca mi-am coborat mana dreapta pana la fluturas...
:-) Cand aratatorul meu i-a atins limba obraznica ce-mi "maltrata" clitorisul... atunci si-a ridicat privirea... mmm... era adorabil! I-am soptit: "Saruta-ma...". Imi simteam parfumul de nimfomana... eram dulce ca mierea... Tot ce imi doream in clipa aceea... Nu am avut timp nici sa ma gandesc la ce as fi vrut... Marco intuise. M-a penetrat incet si... fara a vedea dotarea... am simtit fiecare centimetru de placere... si am numarat multi de tot! "Marco, nu ai prezervative?", l-am intrebat imediat. Un alt milion de dolari.... si... "L-am pus deja, sunt precaut de felul meu!". I-am cuprins capul si l-am sarutat dulce. Cand a avut timp sa isi dea jos jeans-ii, sa ia un condom si sa si-l imbrace?
Gemea in timp ce ma penetra, iar eu cantam cu el. Se misca bine, dar mult prea lent pentru a-mi garanta un orgasm... Inainte de a-i da nota negativa... si-a scos pistolul (lolik) din mine! Am strigat un "Nu!", convinsa fiind ca se terminase deja... Dar de fapt vroia doar sa schimbam pozitia. Si m-a luat in brate din nou, m-a dus in salon si m-a asezat cu grija pe masa. Inca purtam sandalele Versus si ma simteam foarte bitchyNIMF. Incepea sa-mi placa tipul... si la pat. Pistolul era unul demn de apelativul "tun" si cred ca zambetul lui fermecator se datora capacitatii mele de a-l cuprinde intru totul. Mi-am asezat picioarele comod pe umerii lui si am inceput sa imi indrept fluturasul spre penisul lui. Pizduca imi era infometata si l-a papat pe tot, iar el, grijuliu, imi spune: "Sa imi zici daca te doare!"... Cum sa ma doara, cand era absolut perfect? Si, cu riscul de a risipi magia dintre noi, i-am zis: "Fute-ma tare, vreau sa te simt in mine!". Si acea fraza a luat-o ca pe un START de raliu. Nu puteam sa nu ma exprim si prin cuvinte... "!WOW!"!!! Aveam sa schimbam pozitia de nenumarate ori si cu fiecare schimb, Marco castiga o pozitie superioara in topul amantilor mei. Asta pana a ajuns Number One si am tipat de placere... Eram rezemata cu spatele de usa de la intrare, cu picioarele colac in jurul taliei sale, iar pilonul placerii mele... infipt in neobrazata-mi pizduca. Furnicaturi in tot corpul si o muscatura puternica de gat... ii zgariam cu unghiile spatele transpirat. Simtind ca traiesc asa momente intense, a accelerat ritmul si in acele clipe m-am pierdut, nu mai stiam cine sunt, nici cum ma cheama... a fost cel mai lung orgasm trait vreodata si pentru asta ii multumesc pana si astazi. Zambetul sau ma innebunea si nu am putut sa rezist tentatiei. I-am spus ca vreau sa se intinda pe pat, i-am scos prezervativul si i-am facut un sex oral... opera de arta! Nu imi divulg secretele, dar imi stiu face meseria! Dupa extaz... ii sclipeau ochii.... eheheh
Spre surprinderea mea, Marco nu era genul sex-dus-bye, ci a preferat sa ma sarute, sa ma mangaie... si dupa ce incheiasem capitolul sex... Se facuse seara, iar eu ma simteam ciudat, si desi imi placea compania lui, nu eram pregatita de un dupa sex... Ce putea sa urmeze? Cina? LOL M-am scuzat si am plecat, dandu-i un pupic pe nas. Insistase sa ma conduca acasa, dar nu stia ca locuiam extrem de aproape (nici nu trebuia sa afle! Sunt o femeie respectabila ahahah). Punct. A fost si o virgula mica, dupa cateva luni, ne-am intalnit pe strada... amandoi acompaniati... asa ca ne-am salutat doar cu cate un zambet, de data asta de 2 milioane de dolari...

from The Diary of A.E.

Sober vs Life

Nu sunt fanul nimanui, dar stiu sa apreciez talentul altora.

In viata cautam sa ne identificam cu persoanele faimoase, cu povestile din carti sau filme, probabil din nevoia de a nu ne simti singuri sau din necesitatea de a impartasi aceleasi trairi cu cineva. Muzica este un mod pentru a ne descarca energiile; ascultam balade cand suntem indragostiti sau atunci cand suferim, muzica ritmata atunci cand suntem bine dispusi; deseori muzica ne ajuta sa trecem peste momente dificile. Pentru mine e medicament, isi face efectul instantaneu si e exact ceea ce am nevoie atunci cand traiesc intens o stare, respectiv un eveniment, fie el pozitiv sau negativ. Muzica devine mai mult decat un prieten, mai intensa decat o imbratisare. E un abandon al fiintei si o exteriorizare absoluta.

De cateva luni ma obsedeaza piesa "Sober" a lui P!nk. Linia melodica se intrepatrunde perfect cu versurile intense, profunde, scrise intr-un moment de maxima luciditate, in care mintea transcende propria existenta. Pentru Alicia (alias P!nk) versurile subliniaza dependenta de vicii si dedicarea spre o viata nocturna, privata de substanta, un fel de uitare de sine pentru a combate singuratatea. Tina Turner spunea intr-un interviu ca nu se gandeste niciodata la un mesaj pe care sa-l transmita prin muzica ei. Normal, e atenta la versuri si la sensul lor, dar abia dupa ce melodia e inregistrata isi spune "Ah, despre asta e vorba in piesa!". E onorata ca atat de multe persoane se regasesc in versurile ei. "De fapt, nu e niciodata vorba despre oameni, ci despre sentimente", spunea Tina.

N-as putea face o lista cu toate melodiile ce ma reprezinta, ar dura o vesnicie... Azi ma voi opri doar la una:
Sunt momente in care vreau sa ma pierd in multime, sa nu mai ies in evidenta cu nimic, sa fiu si eu un oarecare. As vrea sa nu mai am atatea pretentii si sa pot sa sufar in liniste fara a cersi imbratisarea nimanui. As vrea sa pot fi tare, dar n-as putea deveni niciodata simplu si comun ca un muritor de rand, ma iubesc mult prea mult... Azi, oglinda refuza sa reflecte ceea ce sunt. Nu ma regasesc in imagine (poate pentru ca sunt obosit, stresat, agitat)... si n motive ca sa nu imi accept pozitia/situatia/depresia. Si totusi, inca imi doresc sa ma schimb, pentru ca nu vreau sa continui in acelasi ritm. Cine sau ce ma va putea ajuta sa inlocuiesc siguranta pe care mi-o ofera izolarea? Sa ma dedic cui? Aici, acasa, nimic nu ma poate atinge... Oare de ce simt ca nu sunt ok cu viata-mi setata pe pauza? Nu simt durere, nu am regrete si e atat de bine... ma simt protejat si ar fi perfect daca toate astea m-ar putea face fericit. Nu mai vreau sa vorbesc despre mine si despre realizarile mele. De ce nu poate uita lumea tot ce am facut si sa-si continue ritmul monoton al vietii, lasandu-ma pe mine in pace? De ce trebuie sa sparg linistea mereu, sa vorbesc la persoana intai? "Linistea ma ingrozeste pentru ca striga adevarul", sunt singur si n-am un umar pe care sa plang. Stiu ca poate exagerez si ma repet la infinit, dar e si asta un mod de a ma descarca. Tentatia trecutului ma cheama... deseori nu reusesc sa ma abtin si intru din nou in joc, batand aceleasi carari pe care le dispretuiesc. Daca voi cadea din nou in capcana voi fi singurul vinovat. Acum inca mai am scuze credibile si motivatii salvatoare, dar daca e sa o iau de la capat pentru a ajunge de unde am plecat, voi fi unicul vinovat. Ma cufund pe zi ce trece intr-o depresie fara scapare, mi-am pierdut pana si vointa de a mai intinde mana pentru a ma ridica de jos. Astept o revelatie, ma astept pe mine, vreau sa reactionez. Cand toate merg bine e perfect, e atat de bine incat nici nu reusesc sa imi dau seama ce face ca lucrurile sa mearga prost in final. Sau altfel spus, "cand e bine, atunci e bine, e atat de bine, pana cand merge prost". Acum ma regasesc singur in cautarea de sine, vreau sa ma redescopar asa ingenuu si ambitios cum am fost candva, si asta e cea mai grea sarcina! Am incetat sa mai plang si nimeni nu imi va mai cunoaste lacrimile vreodata, pentru ca eu in prapastie nu ma voi mai prabusi niciodata vreodata. Ma am pe mine si voi avea grija de mine, imi voi fi suficient...



Toate gandurile autocritice descrise pana acum se regasesc in textul melodiei "Sober" cantata de P!nk. Textul l-am interpretat intr-o maniera personalizata. Mai jos - versuri și video.

Singuratatea este cel mai mare disconfort uman, dar totodata este consecinta propriilor noastre decizii. Insa stiu ce inseamna a nu fi singur: e atunci cand stai intins in pat si esti mort de oboseala, dar nu reusesti sa te opresti din povestit... atunci cand cuvintele curg suvoaie si ai pe cineva alaturi care iti ofera un feedback desavarsit. Ar fi imposibil sa te simti singur, nu? Cand sa fi trait EU ultima data sentimentul de non-singuratate?

Pentru bunicul meu, sinucis la 23.10.2009. Singuratea l-a impins sa isi curme viata la varsta de 87 de ani. Era depresiv.



Sober

I don't wanna be the girl who laughs the loudest
Or the girl who never wants to be alone
I don't wanna be that call at four o'clock in the mornin'
'Cause I'm the only one you know in the world that won't be home

Ahhh, the sun is blindin'
Ahhh, I stayed up again
Ohhh, I am findin'
That's not the way I want my story to end

I'm safe,
Up high
Nothing can touch me
But why do I feel this party's over?
No pain,
Inside
You're my protection
But how do I feel this good sober?

I don't wanna be the girl that has to fill the silence
The quiet scares me 'cause it screams the truth
Please don't tell me that we had that conversation
'Cause I won't remember, save your breath' 'cause what's the use?

Ahhh, the night is callin'
And it whispers to me softly, "Come and play"
But I, I am fallin'
And if I let myself go, I'm the only one to blame

I'm safe,
Up high
Nothing can touch me
But why do I feel this party's over?
No pain,
Inside
You're like perfection
But how do I feel this good sober?

Comin' down,
comin' down,
comin' down
Spinnin' 'round,
spinnin' 'round,
spinnin' 'round
I'm lookin' for myself,
Sober

Comin' down,
comin' down,
comin' down
Spinnin' 'round,
spinnin' 'round,
spinnin' 'round
Lookin' for myself,
Sober

When it's good, then it's good, it's so good 'til it goes bad
'Til you're trying to find the you that you once had
I have heard myself cry' never again'
Broken down in agony,
Just tryin' find a friend

ohhh, ohhh

I'm safe,
Up high
Nothing can touch me
But why do I feel this party's over?
No pain,
Inside
You're like perfection
But how do I feel this good sober?

Dependenta de s-EX

A fi spontan este o virtute, fara indoiala. Spontaneitatea ar trebui sa faca parte din disciplinele scolare obligatorii intrucat ne-ar scuti de multe batai de cap. Exista metode certificate prin care un individ pragmatic si moderat poate sa devina peste noapte spontan? Ei bine, da; hotarat, da!

Eram intr-o perioada neagra, simteam cum lumea se prabusea in jurul meu neconditionat in timp ce luptam cu disperare sa ma opun sortii. Intr-un moment de pur rationalism m-am regasit punandu-mi in balanta ultimele luni de supravietuire cotidiana. Nu era mare lucru de contabilizat: cateva iesiri impuse de imprejurari, putine ore de somn - mult prea multe ore risipite in fata calculatorului, intalniri fugitive de sex anonim, multe tigari, refugierea intre patru pereti si negarea realitatii tridimensionale. Uram orice propunere, orice plan care m-ar fi scos din monotonie. Totul era previzibil, singurele iesiri voite si placute erau cele care aveau ca scop sexul. Atunci ma aranjam, ma imbracam cu atentie si aveam grija sa sclipesc in Armani, Dolce, Dior sau Prada. Nu e pasiunea pentru "labels", ci doar obsesia pentru designul de calitate. Unii dintre amantii mei nu auzisera niciodata de brand-uri, dar la pat afisau dotari demne de chiloteii mei Cavalli. In perioada aceea nu imi alegeam partenerii de sex dupa criteriile clasice... starea mea apatica ma determinase sa imi doresc doar sex, fara implicatii de niciun fel. Total opus principiilor mele, dar si selectiei artificiale, imi ofeream trupul delicat oricarui barbat viril care ma convingea ca ar fi reusit sa-mi produca orgasme multiple. Discretia este esentiala, de aceea calatoream in orasele apropiate. Prefer sa nu se afle de dependenta mea de sex. Erau ocazii in care straluceam sub lumina soarelui, in care puteam sa ma prefac ca nimic nu se schimbase, ca aveam lumea din nou la picioare. Minunea nu dura nici trei zile... reveneam la cuibul meu, unde imi reluam tabieturile sihastrice si uitam de Armani, Yves Saint Laurent ori Missoni. Sexul era singurul factor revitalizant al acelei perioade. Imi reincarcam bateriile. Si intr-o dimensiune existentiala ca a mea, inevitabil ma intrebam: Cu ce am pacatuit? Ani de munca si dedicare de sine pentru a construi un mare zero?
Oare de ce niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la piata? Oricat de mult am incercat sa imi tin motivatiile intiparite in minte, o lunga serie de evenimente intempestive au tinut mortis sa ma mentina la pamant. Am luat palma dupa palma pentru ca am indraznit sa aleg, rational, ceea ce era mai bine pentru mine. De ce in loc sa ma pot mandri cu decizia mea, de fiecare data cand mi se punea intrebarea "De ce?", fierbea in mine nestiinta? Imi dau silinta sa-mi gasesc un raspuns... dar ajung mereu sa estetizez motivatiile fata de ceilalti. Nici macar atunci cand nu avem nimic de pierdut, nu suntem in stare sa acceptam realitatea? Sa acceptam sa fim judecati? Se pare ca nu.
Exista sau nu o bariera intre viata privata si cea profesionala? Daca da, de ce la serviciu vorbim cu colegii despre problemele de acasa, iar in familie despre intamplarile de la birou? Cine a hotarat ca cele doua emisfere nu trebuie sa se intersecteze, sa fuzioneze?
Eu am ales varianta complexa: afaceri cu un ex, devenit amic, devenit foarte bun prieten. Ex-ul devenit amic se afla intr-un impas financiar, iar eu m-am hotarat sa-i dau o mana de ajutor... si ne-am aventurat in afaceri. Totul mergea conform planului, cu cateva picanterii. El nu vorbea limba romana, doar spaniola si foarte putin engleza. Eram pilonul de capatai al relatiilor sale interumane. In orasul ales de el, dupa spatiile verzi, peisaje si interculturalitate... am decis sa deschidem o activitate impreuna. Lumea era frumoasa si zambitoare, era liniste si pace... ca inaintea oricarui razboi. Luasem un apartament de 3 camere impreuna, eu imi gasisem un iubit, iar Ex-ul avea si el o relatie. Astfel, deseori eram 4 persoane la cina, niciodata la dupa-cina. Pentru mine cand un iubit devine Ex, ramane un ex pentru totdeauna. Din afara poate parea anormal, dar eram o mare si aparent fericita familie.
Nu am crezut niciodata in teoria paharului plin (de compromisuri) care da pe-afara. Credeam ca nu se poate inghiti la infinit... pana la un moment culminant in care sa izbucnesti ca o explozie. Paharul nu numai ca a dat pe-afara, ci s-a spart in mii de reprosuri si fraze inghitite in ani de frustrari tinute ascunse pentru a nu agita apele. Ca Stan Patitul... a trebuit sa astept sa le traiesc pe toate pe pielea mea. M-am coborat la nenumarate compromisuri care nu tineau de viata mea intima, devenisem prelungirea fizica/psihica/morala a partenerului meu de afaceri. Implicarea mea in viata lui privata a intrecut imaginatia si a reusit sa distruga incetul cu incetul serenitatea raportului meu de cuplu. Stiam cand o facusera ultima data, ce le placea sa faca la pat, ultimele cadouri cumparate (spre gelosia mea: Gucci, Dolce si Armani). Al meu iubit imi aducea "bijuteriile saracilor" sau ceea ce numesc muritorii de rand, buchete de flori (inutile si efemere). Normal ca gestul il apreciam, dar diamantele dureaza pentru totdeauna!
Limba ramasese pentru Ex o mare problema, iar eu continuam sa traduc in dublu sens nenumarate mesaje scrise si verbale. Fara numar, fara numar! Era un stress incontrolabil, ajunsesem in ipostaza de a accepta orice "ordin" fara a ma opune. Dispozitia de a-l ajuta se transformase in obligatia de a deservi. Cat despre afaceri... mergeau binisor, doar ma ocupam eu de ele! Am taiat panglica magazinului de fite impreuna, am ras si baut champagne Moet impreuna la inaugurare... am muncit... doar EU am muncit... de data asta nu impreuna! Si de aici buba! Dupa o discutie polemica transformata intr-o cearta de mahala.... s-a rupt orice ne legase pana atunci. Eu si Ex-ul nu mai puteam fi prieteni, cu atat mai putin parteneri de afaceri.
Mi-am luat jucariile si am plecat atunci cand am simtit ca vocea mea nu mai producea ecou nici pentru mine. Era cea mai buna si lucida decizie pe care o luasem in viata mea... cel putin asa am perceput eu intreaga poveste la momentul respectiv. Problemele personale devenisera prea personale, iar iubitul meu nu facea parte din acest cerc vicios. Inca nu stiu daca mobilul despartirii noastre a depins de plecarea mea din oras sau de incompatibilitatea dintre noi. Cand am plecat am simtit ce inseamna fericirea. Abia dupa cateva luni am remarcat ca n-am schimbat decat pozitia geografica, nu si starea mea de spirit; decizia de a lasa totul in urma, fara a privi inapoi, fara regrete si tot tacamul... nu a functionat. Singurul lucru pozitiv era ca in timp ce eu am trait in izolare, restul lumii a batut pasul pe loc. Am avut surpriza de a-i regasi pe toti in aceleasi pozitii, cu aceleasi vechi probleme si preocupari. Dependenta Ex-ului de mine nu a incetat, ne auzeam des la telefon... formal, ne salutam prietenii comuni si familia. Timpul a cicatrizat litigiul si am redevenit amici la distanta. Pana cand mi-a pus intrebarea care avea sa-mi schimbe felul de a fi. "Cand vii in vizita? A trecut atat de mult timp de cand nu ne vedem... Chiar m-ai uitat?". Am refuzat elegant cu diferite scuze credibile. Intr-o noua criza de pur rationalism, mi-am zis: De ce nu? In aceeasi zi am raspuns "Da". Era inceputul unui nou ciclu in viata mea, in care incepeam sa cunosc, sa invat si mai apoi sa ma confund cu spontaneitatea. Calatoria era un motiv in plus pentru a-mi calma setea de sex. Un mic anunt mi-a fost suficient pentru a-mi umple agenda. Valiza Luis Vuitton era fericita, nu isi mai facuse plinul de foarte mult timp. Impreuna urma sa incepem o noua aventura. De atunci aveam sa zic "Da" multor propuneri, nu neaparat legate de sex. Viata ne pune la rascruce de drumuri de nenumarate ori. Sfatuiesc sa alegeti deseori ceea ce nu va reprezinta, astfel veti avea mult mai multe surprize de la viata. Evitati orice este previzibil (nu si castigurile, eh!).
In tot acest timp am incercat mai multe metode de recuperare profesionala. Portile se deschideau si se inchideau rapid, nimic nu parea a-mi surade. Am ajuns sa ma complac in situatia de criza si nu am putut sa nu ma intreb: Este destinul pecetluit pe un sistem de calcul bivalent si temporal? Exista perioade in care trebuie sa ne mearga prost indiferent de ce am face? Un an in care toate merg pe dos si 7 ani in care toate merg pe roti? Mi-am acceptat anul sabatic in asteptarea unor ape mai limpezi. Nu ma mai puteam hrani nici cu optimism, nici cu fratele sau mai mare, pesimismul. "Sa fie voia sortii", mi-am zis.
Am revenit in orasul multicultural dupa luni de absente, la insistentele Ex-ului si la indemnul Ego-ului meu metamorfozat sub tutela spontaneitatii. Toate imi rezultau noi, ca atunci cand privesti imagini cu orasele lumii pe net, inainte de a le vizita. Eram un turist in Orasul Trecutului. Ceea ce imi vedeau ochii acum era asemanator dezamagirii piramidelor egiptene live ("unde e desertul si ce e cu soseaua dintre piramide?"). Analog, locurile in care am trait atata timp nu imi erau cunoscute, iar ceea ce apreciam odinioara, ma dezamagea nespus. Cinematograful in care ma tineam de mana cu iubitul meu imi rezulta claustrofobic si deranjant. Amintirile pareau vise, pe alocuri cosmaruri. Unde si cand sa se fi produs transformarea?
Daca tot era o intoarcere in timp, am acceptat si intalnirea cu Noul Ex. Ne despartisem fara polemici si desi nu mai vorbisem deloc in tot acest timp... ne-am bucurat amandoi de clipele petrecute impreuna. Am iesit in club etaland un zambet fals in fata tuturor prietenilor. El imi statea alaturi, reconfortant. Faptul ca ma schimbasem era evident, intr-atat incat Noul Ex presupunea ca am emotii... A fost simpatic sa aflu ca inca ma mai dorea. Imi cauta mereu privirile, incerca sa ma atinga fugaci. Pentru mine iubirea e ca o vaza pentru flori. O data ce se sparge, chiar si lipita, va ramane pentru totdeauna o vaza sparta si lipita. Sunt insa multe sanse ca vaza sa mai poata ocroti multe buchete de flori. Poate din aceleasi considerente am lasat o fereastra deschisa intre mine si Noul Ex.
In Orasul Trecutului, intr-o plimbare pe bulevard, m-am oprit in fata unei vitrine intrebandu-mi reflexia: "Ce cauti aici?". Sa fi fost oare nevoia neconditionata si categorica de a ma hrani din trecut? Exista bariere pe care nu reusim sa le depasim? Timpul vindeca ranile, dar trecutul ne reprezinta si nu poate fi neglijat? Nu stiu, ma intreb. Sau dezvoltasem o noua dependenta petru ecsi? Sa fie pacatul impardonabil continuarea unei relatii, preschimband iubitii in prieteni si amicii in parteneri de afaceri? Cand trebuie pus punct final si de ce nu punct si virgula?

From The Diary of A.E.

LOGIN

Monolog

Sunt nonconformist. Acesta este un blog personal, nu un jurnal. E imperativ să fiu altfel. Nu există scop fără motivație, de aceea voi încerca o nouă rețetă: un blog fără motivație și cu un scop nedeterminat. Se iau experiențe de viață, se încorporeaza cu imaginație până la omogenizarea compoziției, se adaugă sex și fashion după gust, iar la final se asezonează cu întrebări la care probabil cineva va găsi un răspuns. Pentru vicioși, miserupiști, nonconformiști, excentrici, amorali. Să fie un spațiu temporal-independent, dedicat tutoror fanilor nimănui.

By Geza Kolab