Sober vs Life

Nu sunt fanul nimanui, dar stiu sa apreciez talentul altora.

In viata cautam sa ne identificam cu persoanele faimoase, cu povestile din carti sau filme, probabil din nevoia de a nu ne simti singuri sau din necesitatea de a impartasi aceleasi trairi cu cineva. Muzica este un mod pentru a ne descarca energiile; ascultam balade cand suntem indragostiti sau atunci cand suferim, muzica ritmata atunci cand suntem bine dispusi; deseori muzica ne ajuta sa trecem peste momente dificile. Pentru mine e medicament, isi face efectul instantaneu si e exact ceea ce am nevoie atunci cand traiesc intens o stare, respectiv un eveniment, fie el pozitiv sau negativ. Muzica devine mai mult decat un prieten, mai intensa decat o imbratisare. E un abandon al fiintei si o exteriorizare absoluta.

De cateva luni ma obsedeaza piesa "Sober" a lui P!nk. Linia melodica se intrepatrunde perfect cu versurile intense, profunde, scrise intr-un moment de maxima luciditate, in care mintea transcende propria existenta. Pentru Alicia (alias P!nk) versurile subliniaza dependenta de vicii si dedicarea spre o viata nocturna, privata de substanta, un fel de uitare de sine pentru a combate singuratatea. Tina Turner spunea intr-un interviu ca nu se gandeste niciodata la un mesaj pe care sa-l transmita prin muzica ei. Normal, e atenta la versuri si la sensul lor, dar abia dupa ce melodia e inregistrata isi spune "Ah, despre asta e vorba in piesa!". E onorata ca atat de multe persoane se regasesc in versurile ei. "De fapt, nu e niciodata vorba despre oameni, ci despre sentimente", spunea Tina.

N-as putea face o lista cu toate melodiile ce ma reprezinta, ar dura o vesnicie... Azi ma voi opri doar la una:
Sunt momente in care vreau sa ma pierd in multime, sa nu mai ies in evidenta cu nimic, sa fiu si eu un oarecare. As vrea sa nu mai am atatea pretentii si sa pot sa sufar in liniste fara a cersi imbratisarea nimanui. As vrea sa pot fi tare, dar n-as putea deveni niciodata simplu si comun ca un muritor de rand, ma iubesc mult prea mult... Azi, oglinda refuza sa reflecte ceea ce sunt. Nu ma regasesc in imagine (poate pentru ca sunt obosit, stresat, agitat)... si n motive ca sa nu imi accept pozitia/situatia/depresia. Si totusi, inca imi doresc sa ma schimb, pentru ca nu vreau sa continui in acelasi ritm. Cine sau ce ma va putea ajuta sa inlocuiesc siguranta pe care mi-o ofera izolarea? Sa ma dedic cui? Aici, acasa, nimic nu ma poate atinge... Oare de ce simt ca nu sunt ok cu viata-mi setata pe pauza? Nu simt durere, nu am regrete si e atat de bine... ma simt protejat si ar fi perfect daca toate astea m-ar putea face fericit. Nu mai vreau sa vorbesc despre mine si despre realizarile mele. De ce nu poate uita lumea tot ce am facut si sa-si continue ritmul monoton al vietii, lasandu-ma pe mine in pace? De ce trebuie sa sparg linistea mereu, sa vorbesc la persoana intai? "Linistea ma ingrozeste pentru ca striga adevarul", sunt singur si n-am un umar pe care sa plang. Stiu ca poate exagerez si ma repet la infinit, dar e si asta un mod de a ma descarca. Tentatia trecutului ma cheama... deseori nu reusesc sa ma abtin si intru din nou in joc, batand aceleasi carari pe care le dispretuiesc. Daca voi cadea din nou in capcana voi fi singurul vinovat. Acum inca mai am scuze credibile si motivatii salvatoare, dar daca e sa o iau de la capat pentru a ajunge de unde am plecat, voi fi unicul vinovat. Ma cufund pe zi ce trece intr-o depresie fara scapare, mi-am pierdut pana si vointa de a mai intinde mana pentru a ma ridica de jos. Astept o revelatie, ma astept pe mine, vreau sa reactionez. Cand toate merg bine e perfect, e atat de bine incat nici nu reusesc sa imi dau seama ce face ca lucrurile sa mearga prost in final. Sau altfel spus, "cand e bine, atunci e bine, e atat de bine, pana cand merge prost". Acum ma regasesc singur in cautarea de sine, vreau sa ma redescopar asa ingenuu si ambitios cum am fost candva, si asta e cea mai grea sarcina! Am incetat sa mai plang si nimeni nu imi va mai cunoaste lacrimile vreodata, pentru ca eu in prapastie nu ma voi mai prabusi niciodata vreodata. Ma am pe mine si voi avea grija de mine, imi voi fi suficient...



Toate gandurile autocritice descrise pana acum se regasesc in textul melodiei "Sober" cantata de P!nk. Textul l-am interpretat intr-o maniera personalizata. Mai jos - versuri și video.

Singuratatea este cel mai mare disconfort uman, dar totodata este consecinta propriilor noastre decizii. Insa stiu ce inseamna a nu fi singur: e atunci cand stai intins in pat si esti mort de oboseala, dar nu reusesti sa te opresti din povestit... atunci cand cuvintele curg suvoaie si ai pe cineva alaturi care iti ofera un feedback desavarsit. Ar fi imposibil sa te simti singur, nu? Cand sa fi trait EU ultima data sentimentul de non-singuratate?

Pentru bunicul meu, sinucis la 23.10.2009. Singuratea l-a impins sa isi curme viata la varsta de 87 de ani. Era depresiv.



Sober

I don't wanna be the girl who laughs the loudest
Or the girl who never wants to be alone
I don't wanna be that call at four o'clock in the mornin'
'Cause I'm the only one you know in the world that won't be home

Ahhh, the sun is blindin'
Ahhh, I stayed up again
Ohhh, I am findin'
That's not the way I want my story to end

I'm safe,
Up high
Nothing can touch me
But why do I feel this party's over?
No pain,
Inside
You're my protection
But how do I feel this good sober?

I don't wanna be the girl that has to fill the silence
The quiet scares me 'cause it screams the truth
Please don't tell me that we had that conversation
'Cause I won't remember, save your breath' 'cause what's the use?

Ahhh, the night is callin'
And it whispers to me softly, "Come and play"
But I, I am fallin'
And if I let myself go, I'm the only one to blame

I'm safe,
Up high
Nothing can touch me
But why do I feel this party's over?
No pain,
Inside
You're like perfection
But how do I feel this good sober?

Comin' down,
comin' down,
comin' down
Spinnin' 'round,
spinnin' 'round,
spinnin' 'round
I'm lookin' for myself,
Sober

Comin' down,
comin' down,
comin' down
Spinnin' 'round,
spinnin' 'round,
spinnin' 'round
Lookin' for myself,
Sober

When it's good, then it's good, it's so good 'til it goes bad
'Til you're trying to find the you that you once had
I have heard myself cry' never again'
Broken down in agony,
Just tryin' find a friend

ohhh, ohhh

I'm safe,
Up high
Nothing can touch me
But why do I feel this party's over?
No pain,
Inside
You're like perfection
But how do I feel this good sober?

Dependenta de s-EX

A fi spontan este o virtute, fara indoiala. Spontaneitatea ar trebui sa faca parte din disciplinele scolare obligatorii intrucat ne-ar scuti de multe batai de cap. Exista metode certificate prin care un individ pragmatic si moderat poate sa devina peste noapte spontan? Ei bine, da; hotarat, da!

Eram intr-o perioada neagra, simteam cum lumea se prabusea in jurul meu neconditionat in timp ce luptam cu disperare sa ma opun sortii. Intr-un moment de pur rationalism m-am regasit punandu-mi in balanta ultimele luni de supravietuire cotidiana. Nu era mare lucru de contabilizat: cateva iesiri impuse de imprejurari, putine ore de somn - mult prea multe ore risipite in fata calculatorului, intalniri fugitive de sex anonim, multe tigari, refugierea intre patru pereti si negarea realitatii tridimensionale. Uram orice propunere, orice plan care m-ar fi scos din monotonie. Totul era previzibil, singurele iesiri voite si placute erau cele care aveau ca scop sexul. Atunci ma aranjam, ma imbracam cu atentie si aveam grija sa sclipesc in Armani, Dolce, Dior sau Prada. Nu e pasiunea pentru "labels", ci doar obsesia pentru designul de calitate. Unii dintre amantii mei nu auzisera niciodata de brand-uri, dar la pat afisau dotari demne de chiloteii mei Cavalli. In perioada aceea nu imi alegeam partenerii de sex dupa criteriile clasice... starea mea apatica ma determinase sa imi doresc doar sex, fara implicatii de niciun fel. Total opus principiilor mele, dar si selectiei artificiale, imi ofeream trupul delicat oricarui barbat viril care ma convingea ca ar fi reusit sa-mi produca orgasme multiple. Discretia este esentiala, de aceea calatoream in orasele apropiate. Prefer sa nu se afle de dependenta mea de sex. Erau ocazii in care straluceam sub lumina soarelui, in care puteam sa ma prefac ca nimic nu se schimbase, ca aveam lumea din nou la picioare. Minunea nu dura nici trei zile... reveneam la cuibul meu, unde imi reluam tabieturile sihastrice si uitam de Armani, Yves Saint Laurent ori Missoni. Sexul era singurul factor revitalizant al acelei perioade. Imi reincarcam bateriile. Si intr-o dimensiune existentiala ca a mea, inevitabil ma intrebam: Cu ce am pacatuit? Ani de munca si dedicare de sine pentru a construi un mare zero?
Oare de ce niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la piata? Oricat de mult am incercat sa imi tin motivatiile intiparite in minte, o lunga serie de evenimente intempestive au tinut mortis sa ma mentina la pamant. Am luat palma dupa palma pentru ca am indraznit sa aleg, rational, ceea ce era mai bine pentru mine. De ce in loc sa ma pot mandri cu decizia mea, de fiecare data cand mi se punea intrebarea "De ce?", fierbea in mine nestiinta? Imi dau silinta sa-mi gasesc un raspuns... dar ajung mereu sa estetizez motivatiile fata de ceilalti. Nici macar atunci cand nu avem nimic de pierdut, nu suntem in stare sa acceptam realitatea? Sa acceptam sa fim judecati? Se pare ca nu.
Exista sau nu o bariera intre viata privata si cea profesionala? Daca da, de ce la serviciu vorbim cu colegii despre problemele de acasa, iar in familie despre intamplarile de la birou? Cine a hotarat ca cele doua emisfere nu trebuie sa se intersecteze, sa fuzioneze?
Eu am ales varianta complexa: afaceri cu un ex, devenit amic, devenit foarte bun prieten. Ex-ul devenit amic se afla intr-un impas financiar, iar eu m-am hotarat sa-i dau o mana de ajutor... si ne-am aventurat in afaceri. Totul mergea conform planului, cu cateva picanterii. El nu vorbea limba romana, doar spaniola si foarte putin engleza. Eram pilonul de capatai al relatiilor sale interumane. In orasul ales de el, dupa spatiile verzi, peisaje si interculturalitate... am decis sa deschidem o activitate impreuna. Lumea era frumoasa si zambitoare, era liniste si pace... ca inaintea oricarui razboi. Luasem un apartament de 3 camere impreuna, eu imi gasisem un iubit, iar Ex-ul avea si el o relatie. Astfel, deseori eram 4 persoane la cina, niciodata la dupa-cina. Pentru mine cand un iubit devine Ex, ramane un ex pentru totdeauna. Din afara poate parea anormal, dar eram o mare si aparent fericita familie.
Nu am crezut niciodata in teoria paharului plin (de compromisuri) care da pe-afara. Credeam ca nu se poate inghiti la infinit... pana la un moment culminant in care sa izbucnesti ca o explozie. Paharul nu numai ca a dat pe-afara, ci s-a spart in mii de reprosuri si fraze inghitite in ani de frustrari tinute ascunse pentru a nu agita apele. Ca Stan Patitul... a trebuit sa astept sa le traiesc pe toate pe pielea mea. M-am coborat la nenumarate compromisuri care nu tineau de viata mea intima, devenisem prelungirea fizica/psihica/morala a partenerului meu de afaceri. Implicarea mea in viata lui privata a intrecut imaginatia si a reusit sa distruga incetul cu incetul serenitatea raportului meu de cuplu. Stiam cand o facusera ultima data, ce le placea sa faca la pat, ultimele cadouri cumparate (spre gelosia mea: Gucci, Dolce si Armani). Al meu iubit imi aducea "bijuteriile saracilor" sau ceea ce numesc muritorii de rand, buchete de flori (inutile si efemere). Normal ca gestul il apreciam, dar diamantele dureaza pentru totdeauna!
Limba ramasese pentru Ex o mare problema, iar eu continuam sa traduc in dublu sens nenumarate mesaje scrise si verbale. Fara numar, fara numar! Era un stress incontrolabil, ajunsesem in ipostaza de a accepta orice "ordin" fara a ma opune. Dispozitia de a-l ajuta se transformase in obligatia de a deservi. Cat despre afaceri... mergeau binisor, doar ma ocupam eu de ele! Am taiat panglica magazinului de fite impreuna, am ras si baut champagne Moet impreuna la inaugurare... am muncit... doar EU am muncit... de data asta nu impreuna! Si de aici buba! Dupa o discutie polemica transformata intr-o cearta de mahala.... s-a rupt orice ne legase pana atunci. Eu si Ex-ul nu mai puteam fi prieteni, cu atat mai putin parteneri de afaceri.
Mi-am luat jucariile si am plecat atunci cand am simtit ca vocea mea nu mai producea ecou nici pentru mine. Era cea mai buna si lucida decizie pe care o luasem in viata mea... cel putin asa am perceput eu intreaga poveste la momentul respectiv. Problemele personale devenisera prea personale, iar iubitul meu nu facea parte din acest cerc vicios. Inca nu stiu daca mobilul despartirii noastre a depins de plecarea mea din oras sau de incompatibilitatea dintre noi. Cand am plecat am simtit ce inseamna fericirea. Abia dupa cateva luni am remarcat ca n-am schimbat decat pozitia geografica, nu si starea mea de spirit; decizia de a lasa totul in urma, fara a privi inapoi, fara regrete si tot tacamul... nu a functionat. Singurul lucru pozitiv era ca in timp ce eu am trait in izolare, restul lumii a batut pasul pe loc. Am avut surpriza de a-i regasi pe toti in aceleasi pozitii, cu aceleasi vechi probleme si preocupari. Dependenta Ex-ului de mine nu a incetat, ne auzeam des la telefon... formal, ne salutam prietenii comuni si familia. Timpul a cicatrizat litigiul si am redevenit amici la distanta. Pana cand mi-a pus intrebarea care avea sa-mi schimbe felul de a fi. "Cand vii in vizita? A trecut atat de mult timp de cand nu ne vedem... Chiar m-ai uitat?". Am refuzat elegant cu diferite scuze credibile. Intr-o noua criza de pur rationalism, mi-am zis: De ce nu? In aceeasi zi am raspuns "Da". Era inceputul unui nou ciclu in viata mea, in care incepeam sa cunosc, sa invat si mai apoi sa ma confund cu spontaneitatea. Calatoria era un motiv in plus pentru a-mi calma setea de sex. Un mic anunt mi-a fost suficient pentru a-mi umple agenda. Valiza Luis Vuitton era fericita, nu isi mai facuse plinul de foarte mult timp. Impreuna urma sa incepem o noua aventura. De atunci aveam sa zic "Da" multor propuneri, nu neaparat legate de sex. Viata ne pune la rascruce de drumuri de nenumarate ori. Sfatuiesc sa alegeti deseori ceea ce nu va reprezinta, astfel veti avea mult mai multe surprize de la viata. Evitati orice este previzibil (nu si castigurile, eh!).
In tot acest timp am incercat mai multe metode de recuperare profesionala. Portile se deschideau si se inchideau rapid, nimic nu parea a-mi surade. Am ajuns sa ma complac in situatia de criza si nu am putut sa nu ma intreb: Este destinul pecetluit pe un sistem de calcul bivalent si temporal? Exista perioade in care trebuie sa ne mearga prost indiferent de ce am face? Un an in care toate merg pe dos si 7 ani in care toate merg pe roti? Mi-am acceptat anul sabatic in asteptarea unor ape mai limpezi. Nu ma mai puteam hrani nici cu optimism, nici cu fratele sau mai mare, pesimismul. "Sa fie voia sortii", mi-am zis.
Am revenit in orasul multicultural dupa luni de absente, la insistentele Ex-ului si la indemnul Ego-ului meu metamorfozat sub tutela spontaneitatii. Toate imi rezultau noi, ca atunci cand privesti imagini cu orasele lumii pe net, inainte de a le vizita. Eram un turist in Orasul Trecutului. Ceea ce imi vedeau ochii acum era asemanator dezamagirii piramidelor egiptene live ("unde e desertul si ce e cu soseaua dintre piramide?"). Analog, locurile in care am trait atata timp nu imi erau cunoscute, iar ceea ce apreciam odinioara, ma dezamagea nespus. Cinematograful in care ma tineam de mana cu iubitul meu imi rezulta claustrofobic si deranjant. Amintirile pareau vise, pe alocuri cosmaruri. Unde si cand sa se fi produs transformarea?
Daca tot era o intoarcere in timp, am acceptat si intalnirea cu Noul Ex. Ne despartisem fara polemici si desi nu mai vorbisem deloc in tot acest timp... ne-am bucurat amandoi de clipele petrecute impreuna. Am iesit in club etaland un zambet fals in fata tuturor prietenilor. El imi statea alaturi, reconfortant. Faptul ca ma schimbasem era evident, intr-atat incat Noul Ex presupunea ca am emotii... A fost simpatic sa aflu ca inca ma mai dorea. Imi cauta mereu privirile, incerca sa ma atinga fugaci. Pentru mine iubirea e ca o vaza pentru flori. O data ce se sparge, chiar si lipita, va ramane pentru totdeauna o vaza sparta si lipita. Sunt insa multe sanse ca vaza sa mai poata ocroti multe buchete de flori. Poate din aceleasi considerente am lasat o fereastra deschisa intre mine si Noul Ex.
In Orasul Trecutului, intr-o plimbare pe bulevard, m-am oprit in fata unei vitrine intrebandu-mi reflexia: "Ce cauti aici?". Sa fi fost oare nevoia neconditionata si categorica de a ma hrani din trecut? Exista bariere pe care nu reusim sa le depasim? Timpul vindeca ranile, dar trecutul ne reprezinta si nu poate fi neglijat? Nu stiu, ma intreb. Sau dezvoltasem o noua dependenta petru ecsi? Sa fie pacatul impardonabil continuarea unei relatii, preschimband iubitii in prieteni si amicii in parteneri de afaceri? Cand trebuie pus punct final si de ce nu punct si virgula?

From The Diary of A.E.

LOGIN

Monolog

Sunt nonconformist. Acesta este un blog personal, nu un jurnal. E imperativ să fiu altfel. Nu există scop fără motivație, de aceea voi încerca o nouă rețetă: un blog fără motivație și cu un scop nedeterminat. Se iau experiențe de viață, se încorporeaza cu imaginație până la omogenizarea compoziției, se adaugă sex și fashion după gust, iar la final se asezonează cu întrebări la care probabil cineva va găsi un răspuns. Pentru vicioși, miserupiști, nonconformiști, excentrici, amorali. Să fie un spațiu temporal-independent, dedicat tutoror fanilor nimănui.

By Geza Kolab